Vis implinit…

Într-o seară de iarnă, bunica stătea împreună cu nepoțelul ei de cinci ani. Era în preajma sărbătorilor. S-au întors de la grădiniță și urma somnul liniștit de amiază, când nepoțelul spuse :

-Bunico, spune-mi povestea cea frumoasă !

-Ce poveste, dragul bunicii ?

-Povestea aceea cu împăratul… știi tu…povestea cea frumoasă.

-Toate poveștile sunt frumoase, dragul bunicii. Dacă ai să fii cuminte o să încerc să-ți spun. Poate va fi chiar ,,povestea cea frumoasă”.

-Hai, spune odată, abia aștept!

Și bunica începu povestea : ,,A fost odată un împărat care trăia liniștit împreună cu soția sa. Împăratul se numea Anul, iar soția sa Luna. Erau tare necăjiți fiindcă trecuse ceva timp și nu aveau copii. Singura ancoră a sufletului celor doi era speranța.

Se rugau și așteptau minunea, când…după scurt timp veni pe lume o fetiță. Era așa de frumoasă, cu fața albă ca un ghiocel, cu pielea fină ca iarba crudă.S-au gândit să-i spună Primăvara. Se bucurau de ea și trăiau nespus de veseli acum. Când râdea Primăvara în poienițe creștea iarba verde, pomii înmugureau și parcă era un tril de veselie întreaga natură.

După ceva timp împărăteasa aduse pe lume un alt odor. Împăratul credea că e băiat, dar a fost tot fată. Era cea de-a doua fetiță, veselă ca macii roșii în bătaia vântului și cu pielea fină ca bobul de grâu copt. Au numit-o Vara. Când deschidea ochișorii Vara, a doua fiică a Anului, totul în jur se cocea în căldura dogoritoare a soarelui, însuși soarele în caleștile lui se pregătea să cutreiere pământul și să încălzească totul în jurul lui.

După încă câtva timp veni pe lume o a treia fetiță, dar de data aceasta era o vreme răcoroasă și afară, iar în fața castelului era un covor de frunze ruginii și arămii, de aceea

fiicei nou venite i-au pus numele Toamna. Se pare că erau una mai frumoasă ca alta fiicele Anului. Când Toamna se trezea dimineața un vânticel răcoros împresura natura și frunzele își intonau repetițiile de zi cu zi însoțite de melodiosul zbor al păsărelelor călătoare.

Peste câtva timp sosi pe lume o a patra fiică, parcă cea mai frumoasă.Când a venit au adus-o în zborul lor fluturași argintii de gheață și nori albi împresurau văzduhul. Ce fericire pe împărat și împărăteasă. I-au spus Iarna și au continuat să le iubească în egală măsură pe toate cele patru fiice frumoase. Se simțeau acum pe deplin fericiți.

Toate ca toate, dar împăratul și împărăteasa aveau un vis neîmplinit: ceva trebuia făcut ca fiicele lor să dăinuie după ei, să fie cunoscute pretutindeni, dacă nu le-a fost dat să aibă un fecior care să ducă faima mai departe.

Din înălțimi, o zână bună, regina îngerilor buni a auzit dorința din inima împăratului și împărătesei. Pe loc, ca prin farmec, a suflat peste cele patru fiice urându-le ca atunci când vor crește mari să fie cunoscute peste tot.

Așa s-au născut anotimpurile : patru fiice ale Anului, una mai frumoasă, mai minunată și mai măreață în secretele ei decât celelalte.

Totul era acum un….vis împlinit…..!!!!

About the Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like these