ȘTIM SĂ INTERPRETĂM DESENELE COPIILOR?

Învățător DAN IONESCU

Grupul Școlar “Preda Buzescu”

Berbești – Vâlcea

Desenele copilului sunt un adevărat univers al elanurilor, dorințelor și emoțiilor. Asemenea jocului, desenul devine una dintre principalele activități distractive ale școlarului mic.

Desenele de observare, de examinare presupun o îndrumare din partea adulților, realizarea unui desen dupa anumite reguli si urmăresc descoperirea “talentelor” sale de observator.

Desenele simbolice, realizate spontan și nu după niște reguli precise, fac apel la imaginație și îi permit să se “joace” cu conceptele.

Este posibil ca, într-o asemenea “operă de artă”, să descoperim suferințele sale, bucuriile, întrebările secrete sau cele la care nu a primit răspuns, temerile, modul în care se percepe pe sine și pe cei din jur. În aceste desene spontane, nu trebuie să intervii și nici să-i sugerezi copilului ce anume să corecteze. De exemplu, dacă el desenează un om și omite să-i puncteze toate detaliile (ochi, urechi etc.), acest lucru nu trebuie interpretat drept o eroare, ci punctul lui personal de vedere.

Desenul poate să fie un mijloc important în culegerea de date referitoare la familia unui elev. Dacă îi cerem să-și deseneze familia, nu trebuie să-i oferim precizări de genul: desenează-te pe tine, pe mama și tata, bunica, casa în care locuiești, cațelul etc. El trebuie să-și “construiască” singur desenul și să-și aleagă personajele. Pentru a face o interpretare corectă a desenelor despre familia lui și a desluși semnificația acestora trebuie să analizăm mai multe desene ale sale. Desenul familiei trebuie realizat acasă, de 4-5 ori în decursul câtorva săptămâni. Nu toate desenele sunt copia fidelă a realității. Atunci cănd își desenează familia, copilul este tentat să prezinte imaginea idealizată a acesteia, dăndu-ne de înțeles cam ce asteaptă sau ce dorește să se întâmple în viața reală. Poți verifica dacă este așa sau nu comparând realitatea cu situațiile prezentate în desene. Dacă universul redat de copil este prea îndepărtat de realitate, acesta este un semnal important, care avertizează că micuțului nu-i este bine, că tânjește după ceva sau cineva. Felul în care copilul se desenează pe sine îți dezvăluie multe despre starea lui de spirit. Dacă se reprezintă foarte mic sau incomplet (fară maini, picioare sau corp), înseamnă că se simte respins, nesigur și nu are încredere în sine. Mărimea personajelor este, de asemenea, importantă: cel mai înalt personaj este cel mai important pentru copil (adeseori, acesta este mama). Desigur, se poate reprezenta mai mare chiar pe el însuși, ceea ce înseamna că fie este prea răsfățat, fie, dimpotrivă, are nevoie de mai multă atenție. Dacă părinții sunt împreună și copilul la distanță, înseamnă că se simte pierdut. Dacă personajele sunt împrăștiate pe foaie, poate fi un semnal de alarmă că familia nu este unită. Copilul trebuie observat și în timp ce desenează. Pentru interpretarea unui desen de familie este importantă ordinea în care copilul desenează anumite personaje și cât timp dedică fiecarei persoane. Prima va fi desenată persoana cea mai importantă pentru el, și pe aceasta se va strădui să o finiseze cu mare atenție.

Un desen trebuie analizat și în asamblul său. Dacă prezintă scene vesele și oameni zâmbitori, nu este prea greu să deduci că autorul este mulțumit de sine și de ceea ce se întâmplă în viața sa. Dacă, dimpotrivă, constatăm în desenele copilului situații amenințătoare, prezentate în culori intense, contrastante, scene de violență sau fețe triste înseamnă că el se confruntă cu sentimente neplăcute: frământări, frici, frustrare, tristețe etc. Dacă trasează linii ferme și desenele sunt mari (ocupă întreaga suprafață a foii), poți presupune că artistul e mulțumit, că se simte în siguranță, iubit și important pentru cei din jur. Daca schițează elemente mici și le plasează pe marginea foii (astfel încât mare parte a paginii ramâne goală), poți bănui că este un copil timid, nesigur sau chiar speriat de ce se întâmplă în viașa lui. Liniile rotunjite ne dezvăluie blândețea, amabilitatea, tandrețea, feminitatea, imaginația. Liniile mai drepte și abundența de unghiuri implică fermitatea, autoritatea, controlul. Desigur, dacă desenează o casă, evident că vor exista numeroase linii drepte și unghiuri, dar este important dacă detaliile și decorurile sunt reprezentate la fel sau cu linii mai blânde.

Este foarte important ca, înainte de a pune elevii să realizeze un desen, să ne stabilim cu claritate ceea ce vrem să urmărim prin acesta. Pentru a începe analiza desenului, trebuie să împărțim simbolic foaia în patru părți egale. Partea inferioară este legată de nevoile primare din viata de zi cu zi și exprimă materialismul, concretul, activitățile. Partea superioară a foii corespunde idealurilor, viselor, imaginației, spiritualității. Părțile din stânga și din dreapta sunt legate de gesturile pe care le face vizavi de el și de ceilalți, de comunicare, de relații. Partea stângă evocă trecutul, ezitările, protecția sinelui și indică natura relației sale cu mama (fie că mama este reală sau simbolică). Latura dreaptă a foii ține de viitor și de necunoscut, de capacitatea de inițiativă, de relația cu tata și de modul în care se raportează copilul la autoritate. Dacă își concentrează desenul pe partea dreaptă, înseamnă că este în căutarea unui sprijin, a sentimentului de siguranță oferit de mama. Dacă desenul tinde să ocupe mai mult partea superioară a foii este posibil să fie vorba de o pierdere a simțului realității (e ușor cu capul în nori), dar poate însemna și o mare dorință de a se pune în valoare, de a se impune.Este important să se interpreteze corect și simbolurile prin care se exprimă elevul în desenele sale. De regulă, copilul se exprimă cu ajutorul simbolurilor familiare, precum soare, copaci, casă, apă, personaje. Trebuie urmărite acele elemente și trăsături care se repetă dacă omite în mod sistematic să deseneze anumite părți ale corpului unor personaje sau desenele sunt mici, plasate într-un colț al foii, desenul este plin de ștersături sau mâzgălituri. Alți factori de care trebuie să ținem cont în interpretare sunt și vărsta copilului, sexul, culorile alese.

Casa este o temă frecvent întâlnită în desenele copiilor. Ea reprezintă emoțiile sale din punct de vedere social. Aspectele importante sunt: mărimea casei în raport cu restul desenului sau al foii, numărul de ferestre, coșul, ușa de la intrare și mânerul acesteia. O casă de dimensiuni mari relevă o superioritate a emoțiilor și raționalului, în timp ce o casă mică arată că micuțul își pune multe întrebări. O ușă mică înseamn[ reticență în a invita pe cineva acasă, un copil selectiv în alegerea prietenilor. O ușă de intrare mare este o invitație deschisă pentru toți. Mânerul situat în partea stângă a ușii indică faptul că acordă mare importanță trecutului, iar dacă este desenat pe partea dreaptă -relevă gustul acestuia pentru schimbare, noutate, proiecte. Ferestrele, fiind asociate cu curiozitatea, este de la sine înțeles că numărul și dimensiunea acestora vor indica dacă este curios sau preferă discreția.

Personajele reprezintă adeseori persoanele pe care copilul le preferă (cele din anturaj), precum și propria persoană. Ochii mari înseamnă curiozitate, deschiderea catre nou. Ochii mici denota faptul că preferă să nu vadă realitatea. Gura reprezintă capacitatea sa de a-și exprima verbal emoțiile. Dacă desenează urechile, care de obicei nu sunt desenate pentru că sunt acoperite de păr, înseamna că este un copil atent, care are urechi “finei”. Brațele desenate înspre în sus înseamnă că vrea să fie ascultat; lăsate în jos – vrea să fie lăsat în pace.

Soarele este un alt simbol prezent adeseori în desenele copiilor care reprezintă energia, perseverența, dârzenia. Dacă este desenat în partea stângă a foii, reprezintă trecutul și legatura cu mama sa; desenat în dreapta, reprezintă relația cu tata. Determinantă aici este grosimea razelor. Cu cât acestea sunt mai mari și mai groase, cu atât influența acelei persoane (mama sau tata) este mai mare asupra copilului. Dimpotrivă, absența razelor denotă o pierdere a entuziasmului. Dacă soarele este desenat în mijlocul foii, înseamnă că elevul este independent.

Copacii – un element important, pentru că reprezintă copilul. Baza trunchiului te informează despre energia sa fizică: dacă trunchiul e mai gros, copilul se simte înrădăcinat și își reface mai ușor energia. Copiii cu sănătate fragilă au tendința să deseneze trunchiul mai subțire. Partea de sus a copacului indică locul pe care crede copilul că-l ocupă în familie, colectivitate, societate. Ramurile și frunzele sunt asociate cu creativitatea, dar și cu dezvoltarea sa. Un arbore lipsit de frunze poate avea drept indiciu că are nevoie de “hrană” pentru intelect, în timp ce un copac cu frunze din abundență înseamnă că imaginația copilului este debordantă.De importanță majore este să cunoaștem și semnificația culorilor pe care elevii le folosesc, ce dezvăluie fiecare culoare despre copilul respectiv.

La vârsta preprimară, copiii nu sunt prea interesați de culoare și le aleg la întâmplare Asadar, nu e nimic neobișnuit dacă folosește o singura culoare, chiar dacă e închisă (bleumarin, verde). În schimb, începând cu vârsta școlarității, desenele monocrome, cenușii sau în culori închise pot sugera tristețea, teama sau regretul copilului. Totuși, nu trebuie să ne grăbim să tragem concluzii. Culori închise folosesc și copiii hotărâți, care știu ce vor și care trăiesc într-o familie fericită.

Roșu este prima culoare pe care un copil învață să o distingă. Ea reprezintă un copil energic, dificil de oprit. Roșu poate însemna și agresivitate, teamă și mânie.

Galben curios, optimist, cu poftă de viață,altruist, plin de expresivitate. Utilizată în exces această culoare poate sugera nevoia de a se elibera de o tensiune interioară.

Portocaliu: nevoia de contact social, dar și semnul spiritului de echipă și al competiției.

Albastru:ultima culoare pe care o distinge copilul. Preferința pentru albastru relevă că este sensibil,liniștit,introvertit, nu-i place să fie”bătut” la cap.

Verde: curios, intuitiv, dornic să comunice, perseverent, ambițios, mai matur decât ar trebui să fie pentru vârsata sa.Când îl folosește mai abundent poate fi semnul unui ego pronunțat.

Negru: încrezător,nu se teme de viitor.Negrul însă poate indica și faptul că are secrete pe care nu vrea să le dezvăluie,că este trist,că se devalorizează.

Roz: blândețe,tandrețe.Ii plac lucrurile agreabile și ușoare,se apropie cu ușurință de ceilalți.

Maro înseamnă că îi place stabilitatea, confortul în relațiile de familie.Adeseori este vorba de un copil răbdător,calm ăi minuțios căruia îi place să colecționeze diferite obiecte pe care le aranjează cu grijă.

Movul utilizat în exces indică anxietate, prudență, maturitate, spirit critic, materialism.

Concluzia este că trebuie să nu uităm faptul că desenele nu sunt doar un act de creație ci mesaje care transmit și explică tot ceea ce copilul nu poate exprima verbal.

BIBLIOGRAFIE

Bârlogeanu, L. (2001), Psihopedagogia artei. Educația estetică, Iași, Editura Polirom.

Terman, l. m. (1981), Descoperirea și stimularea talentului excepțional. În: Copiii capabili de performanțe superioare, București, Editura Didactică și Pedagogică.

Zisulescu, Șt. (1971), Aptitudini și talente, București, Editura Didactică și Pedagogică.

Crețu, C. (1993), Aria semantică a conceptului de “dotare superioară”, în “Revista de pedagogie”.