Rușii au încercat să scoată Coloana Infinitului cu tractorul și nu au reușit. Povestea reală a unei tentative absurde de distrugere din 1953

Coloana Infinitului (sau Coloana fără Sfârșit), capodopera lui Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, este unul dintre cele mai importante monumente ale artei moderne românești și universale. Ridicată între 1937 și 1938 ca parte a Ansamblului Monumental dedicat eroilor din Primul Război Mondial, sculptura de 29,35 metri înălțime, formată din 15 module octogonale din fontă (plus două jumătăți) montate pe un ax central de oțel, cântărește aproximativ 29 de tone. Fundația sa din beton armat are o adâncime de circa 5 metri și un volum de aproximativ 75 de metri cubi, ceea ce o face extrem de stabilă – proiectată de Brâncuși împreună cu inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan să reziste la intemperii, cutremure și timp.1UlsZ“LARGE”

În anii ’50, sub regimul comunist instalat în România sub influența puternică a Uniunii Sovietice, Coloana Infinitului a fost la un pas de distrugere. Nu a fost o operațiune militară sovietică cu tancuri sau soldați ruși, cum circulă uneori în varianta populară a poveștii, ci o acțiune inițiată de activiști români ai Partidului Muncitoresc Român (PMR) și Uniunii Tineretului Comunist (UTM), în contextul ideologiei staliniste care condamna arta modernă abstractă ca „formalism burghez”. Totuși, tentativa concretă din 1953 a implicat indirect elemente sovietice prin Sovrom Petrol (societate mixtă româno-sovietică), iar propaganda de epocă era impregnată de modelul sovietic. Iată povestea completă, detaliată, bazată pe mărturia directă a protagonistului și pe surse istorice.

Contextul istoric: De ce voiau comuniștii să distrugă o capodoperă?

După instaurarea regimului comunist (1947–1948), arta lui Brâncuși – abstractă, modernistă, inspirată din folclorul românesc dar neconformă cu realismul socialist – a fost privită cu suspiciune. Autoritățile vedeau în Coloană un simbol „burghez” sau „cosmopolit”, lipsit de valoare propagandistică. Au existat cel puțin două tentative anterioare de demolare teoretică:

• 1949: Comitetul pentru Agitație și Propagandă al PMR a propus distrugerea monumentului.
• 1951: Sfatul Popular din Târgu Jiu a discutat aceeași idee.

Academia Română a intervenit în 1952, salvând-o parțial prin argumentul că sculptura se inspiră din arta populară românească (motivul „funiei răsucite”). Dar pericolul nu a dispărut.

Primăvara anului 1953 a adus momentul critic. Organizațiile de tineret ale partidului primiseră sarcina să strângă fonduri pentru Festivalul Mondial al Tineretului de la București. Soluția simplă: colectarea „fierului vechi”. Pentru circumscripția care includea Parcul Central din Târgu Jiu (unde se află Coloana), prim-secretarul raionului, Constantin Babalîc (sau Babalâc), i-a dat ordin direct unui tânăr activist: „Coloana jos și să scoatem bani!”. Președintele Consiliului Popular al orașului (primar), tov. Drăghici, nu s-a opus.

Protagonistul acțiunii a fost Tănasie Lolescu, pe atunci un tânăr de circa 24 de ani, membru UTM, deputat local și membru în comitetul executiv al Consiliului Popular. Ironia sorții: Lolescu era originar tot din Hobița, satul natal al lui Brâncuși. El a povestit ulterior întâmplarea în interviuri (inclusiv pentru Adevărul, Digi24 și alte publicații), asumându-și rolul fără să o minimalizeze.

Cum a decurs tentativa de demolare cu tractorul

Lolescu nu a acționat de capul lui. A mers sistematic:

1. Încercarea cu tractorul sovietic Kirov
   S-a dus la Sovrom Petrol din Bâlteni (unitate petrolieră româno-sovietică). Aici lucrau un director român (Porojnicu) și unul rus (Naghiev). Lolescu a cerut un tractor Kirov puternic (de fabricație sovietică, foarte robust). Directorul rus Naghiev a refuzat politicos – probabil intuind riscurile sau nevrând să se implice direct într-o acțiune atât de controversată. Asta explică de ce unele relatări populare vorbesc de „tractor sovietic” sau „ruși”: tentativa inițială a vizat un utilaj sovietic, dar nu a fost aprobată.
2. Tractorul românesc IAR
   Lolescu s-a dus atunci la Școala de tractoriști din Vădeni (sau Odeni), unde era responsabil. Directorul Olaru i-a pus la dispoziție un tractor I.A.R. (primul model românesc de tractor, fabricat la Brașov, cu colți buni de aderență). A luat și câteva lanțuri groase. Alături de el a venit tractoristul Milotin.
3. Acțiunea propriu-zisă – spre seară, în Parcul Central
   Au ajuns la Coloană. Au legat lanțul de primul modul de la bază.
   • Prima tragere: Lanțul s-a rupt imediat – era prea slab pentru forța necesară.
   • A doua tragere: Au legat lanțurile de mai multe ori în jurul Coloanei, mai sus (s-au urcat chiar pe acoperișul tractorului pentru a ajunge mai înalt). Au turat motorul la maximum. Tractorul s-a ridicat pe roțile din spate (s-a cabrat), dar Coloana Infinitului nu s-a clintit niciun milimetru.
   • A treia încercare: Lanțurile s-au rupt din nou.

Milotin și Lolescu au abandonat acțiunea. Lolescu a raportat eșecul la ședința cu prim-secretarul Babalîc, care l-a certat furios, numindu-l „neputincios” că i-a „înșelat așteptările”.

De ce nu a reușit tractorul? Stabilitatea genială a Coloanei

Eșecul nu a fost doar ghinion cu lanțurile slabe. Coloana era proiectată impecabil din punct de vedere tehnic:

• Axul central de oțel solid traversează toate modulele.
• Fundația masivă din beton (5 m adâncime) o ancorează ferm în pământ.
• Modulele din fontă sunt asamblate cu precizie milimetrică, fără suduri slabe.
• Greutatea totală și centrul de greutate jos fac imposibilă răsturnarea cu forță tractoarească simplă.

Brâncuși și inginerul Georgescu-Gorjan au gândit-o să „reziste veșnic”, inspirându-se din stâlpii de lemn ai caselor tradiționale românești, dar scalând-o monumental. Un tractor IAR (echivalentul unui tractor agricol mediu al epocii) nu avea nicio șansă împotriva unei astfel de construcții.iIY7H“LARGE”

Urmările și salvarea definitivă a monumentului

Tentativa din 1953 a fost ultima de acest gen. Brâncuși a aflat probabil de pericolele prin care trecuse opera sa (el a murit la Paris în 1957), dar nu a intervenit direct. Odată cu destalinizarea parțială (după 1956) și cu recunoașterea internațională a operei lui Brâncuși, autoritățile au renunțat la planuri de demolare. Coloana a rămas intactă, devenind simbol național.

Tănasie Lolescu a trăit o viață lungă: a devenit primar al orașului Motru (primul după 1989), a fost chiar venerabil al unei loji masonice din Hobița și a povestit deschis întâmplarea, fără să o ascundă. El însuși a recunoscut: „Am legat cu niște lanțuri, am tras. Am rupt lanțurile. Erau slabe. Ne-am legat mai de sus. Când am tras cu mare putere, s-a ridicat tractorul de spate în sus. Nu s-a putut face nimic.”

Astăzi, Coloana Infinitului este protejată UNESCO (ca parte a Ansamblului Brâncuși), restaurată exemplar între 1998–2000 cu fonduri de la World Monuments Fund, și atrage sute de mii de turiști anual. Rămâne un simbol al rezistenței culturale românești în fața totalitarismului.9rclk“LARGE”

Povestea tractorului nu este doar o anecdotă absurdă – ea ilustrează perfect absurdul ideologic al epocii staliniste: un regim care voia să transforme o capodoperă eternă în „fier vechi” pentru un festival. Dar geniul lui Brâncuși, combinat cu soliditatea inginerească, a învins forța brută a unui tractor. Coloana a rămas în picioare – infinită, așa cum i-a fost numele.