Redeschiderea minelor de cărbune și a termocentralelor în Germania și Europa: O revenire temporară sau un recul strategic?

Europa, lider mondial în tranziția energetică verde, se confruntă cu o revenire paradoxală la cărbune. Planurile ambițioase de eliminare treptată a cărbunelui (coal phase-out), stabilite în contextul Acordului de la Paris și al Pactului Verde European, au fost puse sub semnul întrebării de crizele energetice succesive. Prima, declanșată de invazia rusă în Ucraina în 2022, a dus la o creștere bruscă a utilizării cărbunelui pentru securitate energetică. A doua, legată de tensiunile și conflictul din Orientul Mijlociu (inclusiv escaladarea cu Iranul în 2025-2026), a relansat dezbaterile în 2026, cu propuneri de reactivare a rezervelor și amânări de închideri.20

Acest articol analizează în detaliu cazul Germaniei – motorul economic al UE și simbol al Energiewende – precum și evoluțiile din alte țări europene, cauzele, consecințele și perspectivele acestei „renașteri” a cărbunelui.

Contextul european: De la ambiții verzi la priorități de securitate

Până în 2021, UE reducea treptat dependența de cărbune. Multe țări anunțaseră date de eliminare: Belgia, Suedia, Franța și altele deja fără cărbune, iar Germania țintea 2038 (cu avansuri regionale la 2030 în vest). Producția de energie din cărbune a scăzut semnificativ, iar minele se închideau treptat.3

Invazia rusă din 2022 a schimbat totul. Gazul rusesc, principala sursă pentru multe economii, a fost restricționat drastic. Prețurile la energie au explodat, iar guvernele au căutat alternative imediate. Cărbunele, deși poluant, era disponibil local sau importabil rapid. În 2022, consumul de cărbune în UE a crescut temporar cu 7-10%, iar 26 de termocentrale au fost reactivate sau au avut închideri amânate.72

În 2025-2026, un nou șoc – legat de conflictul din Iran și perturbările din Orientul Mijlociu – a ridicat din nou prețurile la gaz și petrol, forțând guvernele să reevalueze. Germania și Italia discută reactivări, iar Polonia menține dependența masivă de cărbune.444

Germania: De la „Energiewende” la „renaștere a cărbunelui”

Germania este exemplul cel mai vizibil. După închiderea ultimelor mine de cărbune dur (hard coal) în 2018, țara se baza pe lignit (cărbune brun, mai poluant) din minele din est (Lusatia) și vest (Renania de Nord-Westfalia). Legea de eliminare a cărbunelui (Kohleausstiegsgesetz) prevedea oprirea completă până în 2038, cu posibilitatea avansării.5

2022: Reactivări masive
Cancelarul Olaf Scholz a anunțat redeschiderea a cinci termocentrale pe lignit și reactivarea rezervelor de cărbune (aprox. 11,6 GW, inclusiv 1,9 GW lignit și 4,3 GW hard coal). Au fost amânate închideri planificate, iar producția de lignit a crescut temporar pentru a înlocui gazul rusesc. Minele existente (Garzweiler, Welzow-Süd etc.) au fost exploatate intensiv, fără redeschideri de mine închise, ci prin creșterea producției și amânarea închiderilor. Aceste măsuri au fost temporare (până în martie 2024 inițial), dar au salvat iarna de blackout-uri.109

2026: O nouă criză și reconsiderări
Cu un nou guvern (coaliție CDU-SPD sub cancelarul Friedrich Merz), Germania analizează reactivarea centralelor de rezervă pe cărbune pentru a reduce prețurile ridicate la energie cauzate de criza din Iran. Oficialii discută menținerea mai lungă a centralelor existente și încetinirea închiderilor, mai ales că construcția noilor centrale pe gaz întârzie. 2030 ca dată pentru vestul Germaniei devine improbabil. Centralele pe lignit au redevenit profitabile în ianuarie 2026 datorită prețurilor scăzute la certificatele de CO₂ și cererii ridicate.13552

Totuși, nu toate semnalele sunt de extindere: unele mine de lignit se închid mai devreme (ex. Welzow-Süd în 2030, cu 3 ani înainte) datorită surplusului de energie regenerabilă. Producția de lignit a scăzut dramatic în 2025, la niveluri istorice joase. Hard coal mining a încetat demult, iar importurile acoperă nevoile.50

Criticii (verzi, ONG-uri) vorbesc de ipocrizie: Germania a demolat chiar centrale moderne pe cărbune recent construite. Susținătorii subliniază necesitatea securității energetice și a prețurilor accesibile pentru industrie.

Alte țări din Europa: Variații naționale

• Italia: A amânat eliminarea completă a cărbunelui de la sfârșitul lui 2025 la 2038 (cu 13 ani). Cele patru centrale rămase (inclusiv în Sardinia) sunt în standby și pot fi reactivate rapid dacă criza din Iran se agravează. Ministrul Energiei Gilberto Pichetto Fratin a confirmat disponibilitatea pentru backup de urgență.3736
• Polonia: Rămâne cel mai dependent de cărbune din UE. A devenit singurul producător de cărbune dur din UE după închiderea ultimei mine cehe (ČSM) în ianuarie 2026. A crescut producția în 2022, a amânat planurile de eliminare (țintă 2049) și a primit aprobare UE pentru subvenții la centralele pe cărbune în piața de capacitate până în 2028. Nu există redeschideri masive recente, ci menținere.1820
• Republica Cehă: A închis ultima mină profundă de cărbune dur în ianuarie 2026 (după 250 de ani), dar centralele pe cărbune rămân active până în 2038 planificat. Crizele au întârziat tranziția.
• Alte țări (2022): Austria, Olanda, Franța și Olanda au reactivat sau extins temporar centrale închise. Unele au rămas în rezervă.22

În ansamblu, UE a redus producția de cărbune după 2022 (scădere majoră în 2023), dar criza 2026 amenință cu un rebound. Polonia, Cehia și Bulgaria vor genera peste 95% din electricitatea pe cărbune a UE în 2030.43

Impacturi: Economic, social, de mediu și politic

Avantaje:

• Securitate energetică: Evită blackout-uri și dependență de importuri volatile.
• Prețuri mai mici: Cărbunele local (lignit) este ieftin comparativ cu gazul scump.
• Locuri de muncă: Protejează mii de joburi în regiunile miniere (ex. Lusatia în Germania).

Dezavantaje:

• Climă: Creștere a emisiilor de CO₂, contrazicând țintele UE (neutralitate 2050). Lignit este cel mai poluant.
• Sănătate: Poluare cu particule fine, NOx, SO₂ – mii de decese premature anual.
• Economic pe termen lung: Investiții în fosile întârzie tranziția la regenerabile și stochează (baterii, hidrogen).
• Social: Regiunile miniere primesc fonduri UE de tranziție justă (Just Transition Fund), dar reconversia este lentă.

Politic, coalițiile verzi-sociodemocrate din Germania sunt tensionate; dreapta (CDU) prioritizează securitatea. La nivel UE, se discută derogări temporare.

Perspectiva viitoare: Temporar sau nou normal?

Majoritatea experților văd reactivările ca temporare. Prețurile la CO₂, expansiunea regenerabilelor (solar, eolian) și noile centrale pe gaz („pod de gaz” spre hidrogen) ar trebui să accelereze eliminarea. Totuși, dacă crizele geopolitice persistă (Rusia, Orientul Mijlociu), amânările se pot permanentiza. Germania țintește încă 2038; Italia 2038; Polonia mult mai târziu.

Raportul Ember și Beyond Fossil Fuels arată că tranziția continuă în majoritatea țărilor, dar „ultimii mohicani” (Polonia, Bulgaria) riscă prețuri mari și presiune climatică.39

Concluzie

Redeschiderea (sau menținerea) minelor și centralelor pe cărbune în Germania și Europa nu este o „întoarcere la Evul Mediu energetic”, ci o măsură pragmatică de supraviețuire în fața crizelor. Ea subliniază vulnerabilitatea tranziției verzi fără diversificare (nuclear, regenerabile masive, stocare). Pe termen lung, succesul depinde de investiții accelerate în alternative curate. Altfel, Europa riscă să rămână dependentă de un combustibil murdar și geopolitic riscant. Crizele actuale oferă o lecție dură: securitatea energetică și sustenabilitatea trebuie echilibrate, nu sacrificate una pentru cealaltă. Viitorul va arăta dacă 2026 marchează un recul temporar sau un semnal de alarmă pentru politica energetică europeană.