POIM: Ghidurile solicitantului pentru finanțarea investițiilor autorităților publice locale în producția de energie din surse regenerabile, în consultare publică

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a lansat în consultare publică Ghidurile Solicitantului pentru investiții în producția de energie din surse regenerabile – autorități publice locale. Bugetul alocat acestui tip de investiții este de 500 milioane euro, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Această măsură are ca obiectiv creşterea ponderii energiei regenerabile în totalul consumului de energie primară, ca rezultat al investiţiilor de creştere a puterii instalate de producere a energiei electrice şi termice din resurse regenerabile mai puţin exploatate. De asemenea, se urmărește reducerea emisiilor de carbon în atmosferă generate de sectorul energetic prin înlocuirea unei părţi din cantitatea de combustibili fosili consumaţi în fiecare an (cărbune, gaz natural).

„Urmare acestor apeluri, primăriile au posibilitatea să acceseze fonduri europene pentru gestionarea costurilor cu serviciile publice în domeniul educației, sănătății, inclusiv alimentarea cu energie termică a populației, iluminatul public sau transportul public de călători. Măsurile vizează independența energetică pentru autoritățile publice locale, astfel încât costurile cu utilitățile să poată fi gestionate eficient”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Această măsură cuprinde două apeluri, structurate astfel:

1) Sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru comercializare

Acordarea finanţării nerambursabile în cadrul acestui apel intră sub incidenţa regulilor de ajutor de stat conform schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea autorităților publice locale care au în responsabilitate servicii publice de interes local în implementarea unor măsuri destinate promovării producției de energie din surse regenerabile în vederea comercializării.

Alocare: 250 milioane euro

Granturile aferente măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru comercializare se acordă pe beneficiar și proiect, sub formă de ajutor de stat, și au valoarea minimă de 5.000.000 euro și valoarea maximă de 15.000.000 euro.

Dată începere depunere de proiecte: 04.10.2022

AM POIM poate prelungi termenul de depunere în funcție de solicitările primite, de rata de contractare a proiectelor, deciziile de realocare a unor fonduri sau alte considerente.

2) Sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu

Acordarea finanţării nerambursabile proiectele vizând realizarea capacităţilor de producţie a energiei electrice și/sau termice din surse regenerabile de energie cu excepția biomasei pentru consum propriu nu intra sub incidenţa regulilor de ajutor de stat.

În cazul unităţilor administrativ-teritoriale/subdiviziuni administrativ-teritoriale/ care propun proiecte de producere a energiei termice în scopul consumului propriu, acestea vor avea în vedere că nu vor putea utiliza energia produsă în alte scopuri care determină obţinerea de venituri.

În acest sens, solicitanţii de finanţare pentru realizarea de capacităţi de producere energie termică din surselor de energie regenerabile pentru consum propriu, vor declara la cererea de finanţare scopul producerii de energie termică.

Alocare: 250 milioane euro

Granturile aferente măsurilor de producere a energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu de energie al autorităților publice locale au valoarea minimă de 500.000 euro și valoarea maximă de 5.000.000 euro.

Dată începere depunere de proiecte: 04.10.2022

AM POIM poate prelungi termenul de depunere în funcție de solicitările primite, de rata de contractare a proiectelor, deciziile de realocare a unor fonduri sau alte considerente.

Ghidurile sunt publicate aici.

Sursa: MIPE

About the Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like these