Metode si tehnici de formare si apreciere a evolutiei psiho-motrice la elevii din invatamantul primar

Unele deprinderi motrice se formeaza in practica vietii, altele se insusesc in proces special organizat, adica in lectia de educatie fizica sau in antrenamentul sportiv. Tot in acest proces special organizat se pot (si trebuie) corecta unele deprinderi motrice gresit insusite in practica vietii si – evident – se consolideaza sau perfectioneaza deprinderile insusite in aceasta perioada.

Inainte de a trece la invatarea motrica in cadrul lectiilor de educatie fizica sau in antrenamentul sportiv, orice educator trebuie sa-si desfasoare activitatile tinand cont de unele caracteristici ale deprinderilor motrice:

– sunt elemente ale activitatii voluntare a omului;

– odata consolidate se executa cu indici ridicati de stabilitate, precizie, cursivitate, expresivitate, coordonare, usurinta si rapiditate – ceea ce asigura un consum redus de energie;

– unele elemente ale deprinderilor motrice sau chiar acestea in intregime pot ajunge la faza de automatizare;

– in faza superioara de invatare, atunci cand se vorbeste de “maiestrie” motrica, se sjunge la formarea unor “senzatii complexe”, specifice unor ramuri de sport (“simtul mingii”, “simtul portii”, “simtul stachetei” etc.);

– deprinderile se perfectioneaza treptat, in perioada relativ indelungata de timp si neuniform;

– sunt ireversibile;

– se destrama treptat daca nu sunt consolidate prin repetari multiple, in Nu trebuie uitat nici faptul ca practicarii educatiei fizice in scoala urmareste nu numai o dezvoltare fizica armonioasa a elevilor ci si formarea psiho-motricitatii, dezvoltarea psihica si estetica a acestora.

Psiho-motricitatea este legatura dintre psihic si miscarea organismului uman si se refera la fenomene sau procese psihice legate de activitatea motrica a omului.

Vom prezenta, in continuare, forme si influente didactice si educative care determina formarea motricitatii si aprecierea psiho – motricitatii elevului de varsta scolara mica.

La baza fenomenului de psiho – motricitate sta dorinta de miscare a copiilor care este principalul stimulator al proceselor organice si al evolutiei psihice.

In perioada scolara mica, copilul este receptiv la tot ceea ce se poate exprima prin miscare. Miscandu-se, el poate sa-si perfectioneze unele procese de cunoastere. Este foarte important ca activitatea motrica sa fie corelata cu metoda activizarii multilaterale, care consta in crearea diferitelor situatii – problema, obligand elevul sa se concentreze si asupra relatiilor existente intre principalele faze ale miscarii. In urma acestei activitati multilaterale, este influentata in mod pozitiv atat motricitatea, cat si psihicul copiilor. Dezvoltarea psiho – motrica se produce atat in procesul actiunilor zilnice, spontane ale copilului, cat si in forme de miscare sau in cadrul jocurilor ce sunt extrase din programa scolara.

In procesul formarii psiho – motricitatii elevilor de varsta scolara, un element important este dezvoltarea inventivitatii si a curiozitatii cognitive, ceea ce favorizeaza angajarea in efectuarea sarcinilor. Activizarea si cointeresarea elevilor se realizeaza si prin munca pe grupe, forma care ii obliga la colaborare, la conlucrare cu scopuri comune, la obtinerea unor efecte didactico – pedagogice, educative pozitive. Invatatorul, la randul lui, poate influenta procesul de formare a psiho – motricitatii copiilor prin metode stimulative, de convingere in posibilitatile proprii ale elevilor, prin acordarea ajutorului in evitarea greselilor, deprinderea lor de a se autoaprecia si a se autocontrola sau autodepasi.

Se impune sublinierea ca perfectionarea si dezvoltarea psiho – motricitatii este un proces ce necesita durata si continuitate in actiuni. In acest scop, vom constientiza elevii ca mentinerea si obtinerea unor rezultate bune si a unor efecte pozitive in dezvoltarea psiho – motricitatii se produc in timp, cu rabdare si pe o mai lunga perioada.

Teste de cunoastere a activitatilor motrice

Obtinerea de rezultate pozitive in aceasta actiune cu elevii din clasele primare presupune ca invatatorul sa cunoasca cu ce vine copilul la intrarea in scoala si care sunt finalitatile acestei perioade de scolarizare. Practica a standarlizat unele probe – test, cat si rezultatele acestora astfel ca invatatorul sa aleaga scenariile cele mai eficiente pentru a atinge scopul urmarit.

Astfel, pentru actul motric elementar – statul in picioare – care se dezvolta inca din primul an de nastere, inregistrarea miscarilor corpului in plan sagital in timpul statului normal in picioare ( cu picioarele lipite ) a prilejuit pentru copii din clasele I – IV a aflarea urmatoarelor date: incetul cu incetul, o data cu inaintarea in varsta, valorile de dezechilibrare a corpului au inceput sa se micsoreze la jumatate, pentru a atinge la 11-12 ani un minim posibil. Ceea ce a surprins este faptul ca unii copii de 7 ani au avut dezechilibrari mai putine decat maturii.

In legatura cu mersul in linie dreapta cu ochii inchisi s-a putut masura o deviatie de la 2,50 m pana la 30 cm la copiii de 12 ani. Analiza a demonstrat ca deviatia este conditionata de pozitia asimetrica a picioarelor in timpul mersului. Simetria miscarii se dezvolta in timp dar exista si copii cu o simetrie nativa care isi face aparitia chiar inainte de varsta scolara.

Inaltimea sariturii pe verticala creste in mod semnificativ o data cu varsta. Aceasta se coreleaza cu transformarea fortei si vitezei de contractie a muschilor piciorului. La baieti, pana la 8 ani se inregistreaza o crestere medie de 28 cm, iar pana la 12 ani cresterea este de 48 cm.

Activitatea motrica de stand pe maini, care este un exercitiu cheie in gimnastica, nu este realizate de nici un copil (chiar si cu sprijin la perete) fara un antrenament progresiv si lung. De aceea, acest exercitiu se recomanda abia la varsta de 10 – 12 ani.

Rostogolirea inainte (inapoi ) din ghemuit in ghemuit reuseste pe deplin la toti copiii dupa varsta de 6 ani. Totusi este frecventa o singura greseala – sprijinul al doilea pentru a se ridica in ghemuit – care va domina pana la 12 ani. Rostogolirea inapoi este reusita decat dupa varsta de 7 ani.

Rotirea (intoarcerea in aer ) care consta dintr-o saritura verticala, iar in timpul zborului subiectul va pivota in jurul axului vertical, se realizeaza la inceput cu un sfert de tur, iar mai tarziu se va executa jumatate din rotatie in saritura. De asemenea, s-a constatat ca fetitele, in general, aterizeaza pe ambele picioare, iar baietii o efectueaza pe un picior sau se dezechilibreaza.

Roata laterala in ambele sensuri este mai greu de realizat, constatandu-se ca la 6-7 ani copiii au 75 % esecuri, iar la 11-12 ani 60 % esecuri.

Toate aceste studii au avut ca scop de a astabili o scala de motricitate potrivit varstei de care invatatorul trebuie sa tina cont in activitatea de invatare a deprinderilor motrice:

6-7 ani – rostogoliri inainte si inapoi (in ghemuit) dupa invatare;

– stand pe cap dupa incercari, repetari, invatare;

– 3/4 de intoarcere de saritura pe loc;

8 ani – stand pe cap fara fara invatare;

9 ani – culcat pe spate, ridicare in picioare spontana fara sprijin;

10 ani – sprijin intins rasturnat, picioarele la perete, dupa invatare;

– roata laterala, dupa invatare;

11 ani – intoarcerea completa in saritura pe loc (ambele sensuri).

Perfectionarea reactiei motrice la elevii claselor I – IV

In acest proces lung si complex de dezvoltare a deprinderilor motrice s-a impus cerinta de perfectionare continua a capacitatii de reactie motrica.

Reactia motrica este o calitate motrica specifica, de coordonare a omului, de reactie rapida si de executie a miscarii la scurt timp de la un semnal. In sport, dezvoltarea reactiei motrice este de o mare importanta pentru multe ramuri si probe sportive.

Se deosebesc doua feluri de reactii motrice:

– reactie motrica simpla unde este vorba de reactia de miscare a unei parti a corpului (deget, brat, picior) la un anume semnal;

– reactie motrica complexa (sportiva) care este o miscare complexa a intregului corp care corespunde unei sarcini sportive.

Pentru elevii claselor primare cu bune rezultate se folosesc exercitii de perfectionare a reactiilor motrice in urma unor semnale acustice si optice, cat si la cele care provin de la obiectele care se misca (minge care vine in zbor). Prin aceste exercitii se dezvolta mai ales reactia motrica, dar concomitent se perfectioneaza si alte calitati de coordonare, de exemplu capacitatea de a realiza o coordonare in anume timp si capacitatea de orientare.

Complexul 1: Exercitii de pe loc

– Exercitii de plecare din diferite pozitii initiale la fluier, batai din palme, de la o linie: privirea pe directia alergarii, in directia opusa alergarii, din stand, din stand ghemuit, din ghemuit, din asezat intins, din asezat cu picioarele incrucisate sau departate, din culcat inainte sau inapoi.

– Alergare catre o tinta din diferite pozitii de pornire si finale ( aliniere rapida ).

– Exercitii de aliniere si prinderea si asezarea unui obiect.

– Alergarea in jurul, peste si printre diferite obstacole cu cerinte mari de reactie si cerinte reduse de rezistenta.

– Alergare pe linii in zig-zag.

Complexul 2: Exercitii de miscare

– Alergare cu oprire spontana intr-o anumita pozitie: in stand, in ghemuit, stand pe genunchi, asezat intins, incrucisat, culcat inainte, inapoi, lateral.

– Alergare cu intoarceri rapide spre dreapta si spre stanga, apoi in continuare alergare in aceeasi sau alta directie.

– Aliniere din diverse miscari de mers si alergare.

– Alergare cu schimb de tempo.

– Alergare inainte sau in cerc – ridicarea rapida a unui obiect.

– Miscarea rapida a uneia sau mai multor parti ale corpului (bataie rapida, miscare rapida de aruncat cu bratul, miscare rapida de evitare a adversarului ).

Complexul 3: Stafete si jocuri de pe loc

– Toate jocurile de stafete in care elevii alearga cat se poate de repede de la o linie de start la un loc nu prea indepartat, la o statie intermediara sau trebuie sa ajunga din nou la linia de pornire (pentru alergatorii de la start semnale acustice si optice, pentru ceilalti semnale cu obiecte ce se misca).

– Stafete sub forma de dus-intors (naveta) din diferite pozitii de pornire.

– Stafete sub forma de navete cu obstacole.

– Jocuri sub forma de stafete in care la un semnal se reactioneaza individual sau cu toata stafeta.

– Jocuri de cautare a unui loc din diferite pozitii de pornire.

Complexul 4: Stafete si jocuri din miscare

– Jocuri de cautare a locurilor din miscare.

– Jocuri de prindere a partenerilor.

– Jocuri cu mingea in care elevul trebuie sa reactioneze rapid prin prinderea sau evitarea mingi

Rolul principalelor calitati motrice in perfectionarea

psiho – motricitatii la elevi

Principalele calitati motrice: forta, viteza, rezistenta, pe langa rolul lor principal, de dezvoltare fizica , contribuie si la formarea si perfectionarea psiho-motricitatii la elevi.

Particularitatile somatice, functionale, psihice si motrice ale elevilor din clasele I – IV, obliga la utilizarea unor procedee specifice pentru dezvoltarea fortei , vitezei si rezistentei.

Asistam in acesta perioada la accelerarea cresterii in inaltime, trunchiul se alungeste iar toracele este ingust si abdomenul subt. Ca urmare a acestor trasaturi somatice, organele interne din cutia toracica sunt putin dezvoltate, fapt care genereaza dificultati in procesul de adaptare la efort prin lipsa de rezistenta functionala, plamanii fiind slab dezvoltati. Inima depune un efort mai mare deoarece lumenul vaselor este ingust, putand aparea fenomene de oboseala si ameteli.

In ceea ce priveste motricitatea la varsta ciclului primar, aceasta nu reprezinta deosebiri esentiale intre baieti si fete, ci numai unele particularitati care se refera la precizia si viteza miscarilor, economicitatea acestora, cursivitatea, tempoul, expresivitatea. Baietii au inclinatii catre exercitiile de forta, efectuate uneori la repezeala, cu orientare precisa care le mareste eficienta, in timp ce fetele prefera miscarile expresive, efectuate pe muzica.

Solicitarile din ce in ce mai mari, din viata cotidiana si in activitatea scolara, fac din forta acel factor prin care elevul poate invinge aparitia timpurie a oboselii, atat in domeniul intelectual, senzorial, emotional, cat si fizic. Elevii care stiu sa imbine corect eforturile intelectuale cu cele fizice obtin si cele mai bune rezultate in planul dezvoltarii fizice si psihice armonioase. Tehnologia dezvoltarii fortei reprezinta un domeniu care ne ofera posibilitati largi si concrete de apreciere obiectiva a progreselor realizate de elevi, a calitatii muncii efectuate.

Realizarea si perfectionarea acestei calitati motrice se efectueaza prin exercitii dinamice, efectuate de obicei in serii succesive, iar repetarile din cadrul seriilor depind de scopul urmarit, pornindu-se de la 2-3 repetari si ajungandu-se la 15- 20 repetari pentru realizarea fortei in regim de rezistenta. Recomandarile de ordin metodic pledeaza pentru exercitii dinamice cu greutati mici, cu numar redus de repetari, pana la instalarea oboselii, intercaland pauze frecvente. Pana la incheierea varstei pubertare, eforturile de forta trebuie sa contina exercitii de gimnastica efectuate zilnic timp de 10-15 minute, in decurs de 1-2 ani, apoi se introduc greutati alternate cu efort obisnuit sub forma de alergari, sarituri, aruncari, catarari, inot.

Datorita dezvoltarii organismului pe multiple planuri in aceasta perioada, mai ales al plasticitatii scoartei cerebrale si mobilitatii proceselor nervoase de excitatie si inhibitie, sporesc si posibilitatile de dezvoltare a vitezei.

Viteza se manifesta la aceasta varsta sub urmatoarele forme elementare:

– viteza de reactie (despre care s-a amintit );

– viteza de executie;

– viteza de repetitie;

– viteza de deplasare.

Legat de viteza de executie, precizia reactiei fata de obiectul care se deplaseaza se poate perfectiona treptat pe parcursul ontogenezei. Pana la 10 ani este defectuoasa, dar o data cu perfectionarea coordonarii generale creste si capacitatea de a raspunde mai prompt si mai precis fata de obiectele ce se afla in miscare. Invatatorul trebuie sa explice elevilor ca actul motric se initiaza si se executa cu un oarecare avans fata de obiectul care se misca.

Un exemplu elementar care este legat de viteza de repetitie este evaluarea frecventei pasilor in unitatea de timp sau folosind testul “masina de scris” prin cronometrarea timpului consumat de subiect, care a fost instruit in prealabil, pentru apasarea cat mai rapida pe clapele masinii de scris.

Experinta si studiile au aratat ca ca viteza de repetitie progreseaza lent pana in varsta de 10 ani, iar dupa aceasta varsta are o dezvoltare exploziva incat la 11-12 ani se va apropia de valorile adultilor.

Viteza de deplasare, ca forma complexa de manifestare a vitezei, se afla intr-o independenta relativa fata de celelalte forme de manifestare a vitezei. Coordonarea neuromotorie, forta in regim de viteza joaca un rol esential in determinarea vitezei de deplasare. Viteza este calitatea motrica perfectibila prin exersare si antrenament. Invatatorii ar gresi daca s-ar situa pe o pozitie pasiva privind educarea vitezei sau amanarea actiunilor de perfectionare pana la maturizarea biologica completa a organismului copiilor.

Rezistenta cuprinde mai multe forme de manifestare. Dupa unii specialisti se prezinta sub doua forme, generala si speciala, iar dupa altii exista patru forme de rezistenta:

– rezistenta neuropsihica sau intelectuala intalnita mai ales la cei care joaca sah de performanta;

– rezistenta senzoriala manifestata la tragatori;

– rezistenta emotionala la alpinisti si la conducatorii auto-moto;

– rezistenta fizica locala, regionala si generala frecventa in probele de inot, atletism, canotaj, ciclism.

Perioada cuprinsa intre 10 si 16 ani este considerata ca cea mai favorabila pentru educarea rezistentei generale. Rezistenta musculara

locala fiind mai mica la copii si juniori se recomanda mai ales metoda efortului continuu de durata, in care chiar la o varsta frageda copiii dau dovada de o capacitate de rezistenta aeroba iesita din comun.

Invatatorul sa nu uite ca in rezolvarea cu succes a sarcinilor privind formarea deprinderilor motrice la elevi o deosebita importanta o are jocul in care un rol hotarator il au miscarile: alergarea, sariturile, diferite procedee de aruncare si prindere a mingii, lovirea mingii cu mana sau cu piciorul, tararea, catararea. In timpul jocurilor se pot invata miscarile de baza ale deprinderilor motrice si se va urmari insusirea amanuntita si corectitudine in executia lor. Atunci cand se aplica miscarile in conditii variate, noi, se va urmarii executarea acestora in conditiile date, corectitudinea si precizia executiei lor, fara a fi preocupati insa, in acest timp, de insusirea lor. In joc, deprinderile motrice insusite, calitatile fizice, morale si de vointa se manifesta simultan si complex, insotite de un colorit emotional profund.