MDLPA publică ghidul  final aferent apelului de proiecte PNRR/2022/C15/01, PNRR/2022/C15/02, componenta 15 — Educație, investiția 1 — Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe

A fost publicat, în Monitorul Oficial, Ghidul specific construirii creșelor noi, moderne și prietenoase cu mediul, finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Apelul de proiecte va fi deschis în 30 iunie – anunță ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila.

În funcție de mărimea lor, noile creșe vor asigura locuri pentru 40-110 copii și vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber. Creșele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante. Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puțuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10⁰ Celsius, indiferent de anotimp. Vara pot fi folosite pentru răcirea spațiului, iar iarna ajută la încălzire, fiind nevoie de un aport de energie redus pentru a încălzi creșele pornind de la 10⁰. În același timp, aceste creșe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, iar clădirile vor avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse, și, în acest fel, cheltuielile vor fi mici, ceea ce reprezintă un aspect important în contextul creșterii prețurilor la energie, a adăugat ministrul dezvoltării.

Ministerul asigură finanțarea în proporție de 100% pentru construcția creșelor, iar autoritățile locale vor asigura doar terenul necesar și branșarea la utilități.

Detalii

Sursa: MDLPA și Monitorul Oficial

About the Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like these