Lascăr Catargiu (1 noiembrie 1823, Iași – 11 aprilie 1899, București) a fost un eminent om de stat român, care a jucat un rol crucial în istoria României în secolul al XIX-lea. Provenind dintr-o veche familie boierească, Catargiu a fost un lider conservator de marcă, servind de patru ori ca prim-ministru al României și contribuind semnificativ la consolidarea statului român modern. Acest articol detaliat explorează viața, cariera și moștenirea lui Lascăr Catargiu, evidențiind contribuțiile sale majore și contextul politic în care a activat.
Originea și Educația
Lascăr Catargiu s-a născut în Iași, Moldova, într-o familie de nobili cu rădăcini în Țara Românească. Familia sa, Catargiu, era una dintre cele mai vechi și respectate din regiune, un membru al căreia fusese exilat de domnitorul Matei Basarab în secolul al XVII-lea și se stabilise în Moldova. Această origine aristocratică a influențat profund viziunea conservatoare a lui Catargiu și abordarea sa în politică.
Spre deosebire de mulți contemporani care și-au făcut studiile în Occident, Catargiu a fost educat în Moldova. A urmat cursurile Academiei Mihăilene și ale unor pensioane private, unde a dobândit cunoștințe solide în administrare și politică. Deși educația sa a fost considerată de unii ca fiind superficială, el a compensat prin inteligență și o capacitate de muncă ieșită din comun.
Începuturile Carierei Politice
Catargiu și-a început cariera în administrația publică din Moldova. În 1843-1844, a servit ca locțiitor de ispravnic la Huși, iar mai târziu a fost ales prefect (pârcălab) de Neamț. În 1848, a aderat la “Petiția-Proclamațiune” adresată domnitorului Mihail Sturdza, cerând reforme politice și sociale, ceea ce a dus la surghiunirea sa temporară pe una dintre moșiile familiei din ținutul Neamț.
După revenirea lui Grigore Alexandru Ghica la tron (1849-1856), Catargiu a fost numit agă (prefect) al poliției din Iași. În 1857, a devenit membru al Divanului ad-hoc al Moldovei, o comisie aleasă conform Tratatului de la Paris (1856), cu scopul de a vota unirea Moldovei cu Țara Românească. Viziunea sa conservatoare, în special în privința reformei agrare, l-a făcut candidatul conservatorilor pentru tronul Moldovei în 1859, dar a refuzat în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza.
Opoziția și Ascensiunea Politică
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Catargiu a devenit unul dintre liderii opoziției conservatoare. A primit sprijin din partea rudei sale, Barbu Catargiu, un jurnalist și politician influent, asasinat în București la 20 iunie 1862. Acest eveniment tragic a avut un impact profund asupra lui Lascăr Catargiu și a consolidat determinarea sa de a influența politica românească.
După abdicarea forțată a lui Cuza în 1866, Catargiu a fost parte a Locotenenței Domnești, un organism format din trei membri (alături de Nicolae Haralambie și Nicolae Golescu), care a guvernat România până la sosirea Prințului Carol I. Această perioadă a fost crucială pentru stabilizarea țării și pregătirea terenului pentru noua monarhie constituțională.
Prim-ministru și Reformator
Odată cu înscăunarea Prințului Carol I în mai 1866, Catargiu a fost numit președinte al Consiliului de Miniștri (prim-ministru). Totuși, neputând coopera cu colegii săi liberali, Ion Brătianu și C.A. Rosetti, a demisionat în iulie același an. Această demisie a evidențiat tensiunile politice dintre conservatori și liberali, care vor marca politica românească pentru deceniile următoare.
După mai multe schimbări guvernamentale și agitația antidinastică din 1870-1871, Catargiu a format, în martie 1871, un cabinet conservator stabil, care a rămas la putere până în aprilie 1876. Aceasta a fost prima administrație conservatoare durabilă din istoria României, un moment de cotitură în politica țării. Guvernul său a implementat politici care au stabilizat țara și au consolidat popularitatea monarhiei.
În 1876, în contextul crizei orientale, Catargiu căuta modalități de a folosi situația internațională pentru a obține independența României. La 16 ianuarie 1876, el a instruit diplomații români să sondeze guvernele străine cu privire la rolul României în criză și la receptivitatea acestora față de o declarație unilaterală de independență. Deși a demisionat în aprilie 1876, fiind urmat de Manolache Costache Epureanu, eforturile sale au pus bazele pentru proclamarea independenței României în 1877.
Revenirea și Ultimele Mandate
După o perioadă de opoziție, Catargiu a revenit la putere în 1889, formând un nou cabinet și ocupând funcția de ministru de interne. Acest guvern a căzut după doar șapte luni, dar în 1891, Catargiu a fost din nou numit prim-ministru, conducând un guvern conservator unificat până în 1895. În această perioadă, a fost responsabil pentru reforme financiare și comerciale importante, care au contribuit la modernizarea economiei românești.
Catargiu a fost, de asemenea, un lider de necontestat al Partidului Conservator, pe care l-a fondat și condus până la moartea sa. Contemporanii săi, inclusiv Regele Carol I și Ion Luca Caragiale, l-au descris ca un om politic onest și dedicat, o raritate în peisajul politic al vremii.
Anecdote și Impact Personal
O faimoasă zicală atribuită lui Catargiu este “Aiasta nu se poate, Maiestate” (“Asta nu se poate, Maiestate”), rostită în 1871, când Prințul Carol I a luat în considerare abdicarea din cauza tulburărilor politice. Fermitatea lui Catargiu l-a convins pe principe să rămână, contribuind astfel la stabilitatea monarhiei și la cea mai lungă domnie din istoria României.
Deși conservator, Catargiu a sprijinit unirea principatelor, demonstrând că viziunea sa nu se opunea unității naționale, ci mai degrabă schimbărilor sociale radicale, precum reforma agrară. Rolul său în Locotenența Domnească și în aducerea Prințului Carol I pe tron a fost esențial pentru viitorul României.
Moștenirea
Lascăr Catargiu a murit la București la 11 aprilie 1899 și este înmormântat în Cimitirul Bellu. Moștenirea sa este profundă: a fost un pilon al conservatorismului românesc, un arhitect al statului modern și un apărător al monarhiei constituționale. În București, Bulevardul Lascăr Catargiu, care leagă Piața Romană de Piața Victoriei, îi poartă numele, amintind de contribuția sa la dezvoltarea capitalei.
Concluzie
Lascăr Catargiu a fost una dintre cele mai importante figuri politice ale României în secolul al XIX-lea. Prin cele patru mandate de prim-ministru, prin rolul său în unirea principatelor și în consolidarea monarhiei, el a modelat traiectoria politică a țării într-o perioadă de transformări majore. Deși politicile sale conservatoare au fost uneori controversate, dedicarea sa pentru stabilitatea țării și integritatea personală l-au făcut să fie respectat chiar și de adversarii săi politici. Astăzi, el este recunoscut ca un făuritor al României moderne, un om de stat a cărui viziune a contribuit la construirea fundației pe care s-a dezvoltat statul român.
Discover more from Asociația LUX INVICTA
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
