Invatatorul si educarea creativitatii

1. Considerații generale

Școala românească trece printr-o reformă profundă pentru adaptarea ei la cerințele societății democratice. Modernizarea și ridicarea calității sale la nivelul standardelor educaționale europene, mereu reînnoite, fac necesară o examinare atentă și actualizată a transformărilor prioritare care așază pe primul loc dezvoltarea gândirii elevilor, a independenței și creativității lor.

Învățământul primar asigură elementele fundamentale ale cunoașterii, îndeplinind un rol decisiv în asimilarea cunoștințelor de bază, în egalizarea șanselor la instruire a tuturor copiilor. În acest sens, învățătorul exercită o profesie și nicidecum o meserie. Funcțiile sale sunt cu totul intelectuale, cu totul morale, iar relațiile totdeauna sociale. Munca sa are efect asupra eternității, cum spune o maximă americană, și nu se poate spune niciodată unde i se oprește influența.

Ritmul crescând al competiției în toate domeniile vieții social – economice și culturale ne obligă să gândim cât mai rapid și, mai ales, să gândim corect. “A-i pune elevului probleme de gândire dar mai ales a-l pregăti să-și pună singur întrebări, este mult mai important decât a-l conduce spre rezolvarea acestora prin modalități stereotipice învățate” (Eugen Rusu).

“Învățătorul este cel care dăruiește fiecărui om, la pornirea lui pe drumul spre lumină, primele elemente, călăuzindu-i pașii spre marele titlu de OM. El este acela care modelează materialul cel mai de preț – COPILUL, – tinzând ca din fiecare bloc de marmură brută să realizeze o ființă înzestrată cu cele mai frumoase trăsături, un om care să înmănuncheze calitățile morale cele mai înalte. El este acela care îi ajută pe copii să descopere “tainele naturii”. Toate acestea au făcut ca activitatea sa să fie socotită “profesiunea de aur” (Dumitru Palade).

Eficiența educării creativității la elevi este dependentă de pregătirea științifică și pedagogică a educatorului, de priceperea lui de a organiza în mod judicios activitatea elevilor, de a subordona totalitatea mijloacelor sale didactice obiectivelor propuse.

2. Conceptul de creativitate

Termenul “creativitate” derivă din cuvântul de origine latină “creare”, care înseamnă zămislire, făurire, naștere. Într-o accepție foarte largă, creativitatea constituie un fenomen general uman, forma cea mai înaltă a activității omenești.

Conceptul de creativitate are o sferă foarte largă și se referă la numeroase acțiuni în diferite domenii ale activității umane și la diferite niveluri, începând cu descoperirea științifică, invenția sau creația artistică și terminând cu inovația organizatorică și socială, inventivitatea sau adaptabilitatea individuală.

În fapt creativitatea poate însemna fie o facultate sau capacitate a persoanei de a produce idei sau lucruri originale și utile, fie mișcarea sau procesul care duce la produsul original, acesta din urmă fiind adeseori luat la rândul lui drept criteriu obiectiv al creativității.

Creativitatea nu este atribut numai al gândirii, ci și al limbajului iar capacitățile creative nu se dezvoltă de la sine. Actul educativ, traseul metodologic de formare a personalității umane, tipul de solicitare intelectuală în procesul dobândirii cunoștințelor pot conduce școlarul fie la dezvoltarea gândirii creative, a inițiativei și a autonomiei intelectuale, fie la dezvoltarea conformismului gândirii, a rigidității și stereotipiei.

Este greșită ideea că dezvoltarea creativității este realizată în sfera de acțiune a persoanelor superior dotate, iar ideea activității infantile cu nuanță creatoare este din capul locului respinsă, excepție făcând, eventual, talentele precoce. Opunându-se acestor concepții, C. Moustakas și E.P. Torrance susțin că orice individ are disponibilități creatoare, care se cer doar descoperite.

De aceea a devenit absolut necesar atât trebuința investigării creativității sub toate aspectele, cât și aceea de a găsi cele mai eficiente soluții care să contribuie la dezvoltarea creativității școlarilor.

Creativitatea poate fi definită în enunțuri și conținuturi variate după cum se ia în considerație: produsul, procesul creației sau personalitatea creatoare și potențialul creativ.

Criteriul principal de evaluare a creativității îl constituie produsul creat care trebuie să fie nou, original și cu valoare pentru scopul pentru care a fost făcut.

Procesul creativ este legat de comportamentul de căutare, de capacitatea de acomodare și de caracterul divergent al gândirii, de fluiditatea și flexibilitatea ei. În acest proces este implicat întregul sistem cognitiv și deci toate procesele psihice ale cunoașterii (percepție, reprezentare etc.), dar conexiunile se produc la nivelul gândirii care domină inteligența și creativitatea utilizând operații de analiză, comparare, asociere, disociere, concretizare, sinteză, abstractizare și generalizare.

Trebuie foarte bine cunoscuți de către învățător și factorii care determină sau pot influența creativitatea. La baza procesului creativ stau trei categorii de factori:

1. Factori psihici:

– factori cognitivi-intelectuali (aptitudinali);

– factori necognitivi (motivație, efectivitate, atitudini).

2. Factori sociali:

– culturali;

– educativi;

– socio-economici etc.

3. Factori biologici:

– sex;

– vârstă etc.

Nici unul din factori, luat separat, nu poate să asigure performanța creatoare. Structura factorilor creativității variază și în funcție de domeniul activității creatoare: științific, tehnic, literar, artistic, filozofic, politic, militar etc.

Specialiștii au formulat mai multe teorii asupra creativității:

• Teoria asociativistă, elaborată de Mednik (1962), consideră creativitatea un proces de organizare și transformare a unor elemente asociative în combinații noi, originale pe baza gândirii.
• Teoria configuraționistă definește creativitatea ca produs al imaginației (și nu al gândirii logice), cu ajutorul căreia sesizăm brusc un element din configurația întregului, completându-l.
• Teoria transferului reprezentată de J.P.Guilford, “definește” creativitatea ca pe o etapă a învățării, transferabilă și în cele mai diverse domenii de activitate.

Un proces de învățare modern se cere astfel organizat, încât să-i ajute pe elevi să prezinte cunoștințele într-o formă personală, să caute soluții originale, să grupeze și să ierarhizeze ideile. Acestea sunt de fapt dezideratele esențiale ale educării gândirii creatoare la elevi.

Școala trebuie să-și pună ca scop educarea creativității la orice persoană normală, creativitatea putând fi dezvoltată într-o măsură mai mică sau mai mare, într-o direcție sau alta. În acest scop trebuie să se favorizeze dezvoltarea flexibilității gândirii, învățarea cu înțeles, care este în relație cu gândirea productivă, creatoare.

Iată de ce este necesar ca în procesul de învățământ să se urmărească în același timp și însușirea unui sistem esențializat de bogate cunoștințe operaționale și funcționale din toate domeniile, dar să se efectueze și exerciții exprese pentru dezvoltarea capacităților creative ale școlarilor.

3. Dezvoltarea creativității

Dezvoltarea creativității – ca orice fenomen educațional – este mediată de particularitățile psihice ale subiecților. Or, în acest caz, asistăm la o coincidență a trăsăturilor psihice caracteristice vârstei și celor ce condiționează activitatea creatoare. Dezvoltarea flexibilității gândirii elevilor este un proces complex și de durată, care se realizează și prin îmbogățirea și sistematizarea cunoștințelor. Dar cunoștințele nu duc obligatoriu la dezvoltarea creativității, numai practica rațională favorizează acest proces.

Învățătorul, în acțiunile sale de dezvoltare a creativității la elevi trebuie să promoveze asimilarea unor tehnici și metode euristice la toate nivelurile procesului de învățământ care să fundamenteze teoretic și metodologic activitatea de asimilare a cunoștințelor de către elevi prin înțelegere, asociere și combinare, astfel încât din cunoștințele date să rezulte altele noi, originale și valoroase.

Să nu uite în nici o clipă că scopul final este realizarea unor comportamente individuale și colective orientate spre căutarea, aflarea și aplicarea noului. Printre obiectivele urmărite pot fi enumerate și formarea, la persoanele și colectivitățile supuse procesului instructiv- educativ, a unor structuri psihice operatorii pentru o rezolvare a problemelor într-o manieră inovatoare, nonrutinieră, a unor sentimente și pasiuni pentru nou, pentru descoperirea științifică, inovația tehnică, creația artistică, inovarea socială.

Cultivarea creativității la elevi impune anumite premise ce pot fi considerate drept cerințe specifice:

– învățătorul să insufle elevilor, prin stilul său de gândire, prin solicitările adresate elevilor, o atitudine și un stil de gândire creator, liber, independent;

– orientarea și incitarea elevilor spre nou, spre neexplorat;

– asigurarea unui climat optim pentru manifestarea spontană a elevilor, fără frica de a greși, de a primi sancțiune, crearea unei atmosfere permisive de explorare independentă;

– asigurarea încrederii în sine, încurajarea efortului creativ al elevilor încă de la primele lor manifestări.

Pentru a dezvolta creativitatea, specialiștii au pus la punct diverse tehnici ce pot fi utilizate la toate disciplinele de învățământ. Astfel, pentru a găsi idei noi se apelează la:

• brainstorming;
• sinectică;
• liste de întrebări;
• cutii de sugestii.

Pentru rezolvarea unor situații, se folosesc:

• diagramele why-why;
• diagramele Pareto;
• diagramele Ishikawa;
• mind-mapping;
• analiză SWOT (puncte tari-puncte slabe-oportunități-amenințări)

Brainstormingul este tehnica de creativitate ce se traduce prin “furtună a gândacilor”, “furtună în creier”. Această tehnică constă într-o activitate la care participă 10-15 elevi, a căror trăsătură generală trebuie să fie orizontul larg de cunoștințe, capacitatea de a accepta idei, oricât de trăsnite ar fi. Învățătorul anunța, în termeni cât mai generali cu putință, problema, apoi elevii încep să ofere soluții. O soluție poate naște o alta în mintea altui elev, prin asociație de idei, astfel fiind posibil a se ajunge, după un timp, la un număr impresionant de idei, uneori extrem de îndrăznețe și pe care nici unul dintre elevii prezenți nu le-ar fi putut găsi de unul singur.

Sinectica este o tehnică similară brainstormingului, folosind analogia sau metafora pentru a permite ca problema să fie privită dintr-un alt unghi. O problemă greu de abordat devine familiară răspunzând mai întâi la întrebarea “Cu ce se aseamănă?”. O problemă extrem de banală poate deveni interesantă dacă punem întrebarea “Cum ar fi dacă s-ar asemăna cu…?” Se fac asociații care duc la idei noi.

Diagramele Ishikawa identifică posibilele cauze ale însușirii defectoase ale unor noțiuni. Cunoscută și sub numele de diagrama “cauză-efect”, ea caută principalele domenii din care ar putea proveni cauzele ce au creat insuficienta stăpânire a cunoștințelor. Fiecare cauză este detaliată până la cele mai mici amănunte. Utilizarea metodei ca tehnica de creativitate este justificata prin aceea că, în cursul constituirii diagramei, pot apărea corelații sau, eventual, chiar soluții, la care nimeni nu se gândise înainte.

O altă clasificare a tehnicilor de creativitate, interesantă din punct de vedere practic, le împarte în:

– tehnici de creativitate individuală;

– tehnici de creativitate în grup.

Din acest punct de vedere, cele mai fructuoase sunt tehnicile de creativitate în grup. Majoritatea metodelor parcurg, într-un fel sau altul, aceeași succesiune de pași, anume:

1. Prelucrarea problemei / cerinței într-un sens foarte larg, pornind de la definirea acesteia, continuând cu identificarea aspectelor critice pe care le conține și terminând cu obiectivele urmărite.

2. Culegerea de informații cu privire la elementele cunoscute, elemente noi, toate informațiile urmând să formeze conținutul unui material scris.

3. Ordonarea informațiilor prin punerea lor într-o formă inteligibilă, ușor detectabilă de tipul: sortare, grupare, notare.

4. Rafinarea informațiilor prin stabilirea de relații între acestea, similitudini și diferențe, analogii, raporturi cauze-efecte, combinații între informații, modele pe baza informațiilor. În acest scop se pun diverse întrebări stimulative.

5. “Digerarea” informațiilor, ca fază de “incubare” deliberată, prin renunțarea la abordarea conștientă și “punerea la lucru” a subconștientului, relaxarea voită, discutarea altor probleme, recurgerea la jocuri de divertisment, urmărindu-se o reînmprospătare a minții.

6. Producerea de idei prin reconcentrarea asupra cerinței, urmată de o emisie liberă a ideilor de rezolvare a cerinței și simpla notare a acestora, fără nici o evaluare critică. Obiectul constă în conceperea a cât mai multe alternative, într-o formă brută, necenzurată.

7. Preluarea ideilor printr-o examinare critică, obiectivă, evidențierea defectelor, comparare, refacere, îmbunătățire, testare.

Folosirea tehnicilor de creativitate în grup impun îndeplinirea unor condiții:

– lipsa oricărei cenzuri sau autocenzuri asupra ideilor emise;

– eliminarea oricărei atitudini negative sau negativiste;

– încercarea tuturor elevilor de îmbunătățire ideile emise de ceilalți.

Înainte de a prezenta unele aspecte practic-metodologice prin care se poate dezvolta capacitățile creatoare la elevi este bine să fie prezentate unele cerințe demne de luat în seamă:

• în cadrul activităților educaționale, cerințele programei școlare rămân neschimbate în sensul că nu se adaugă nimic la volumul de cunoștințe prevăzut de aceasta;
• cu cât mai de timpuriu solicităm un mai mare efort intelectual de la copii prin depășirea dominației cadrului reproductiv al cunoștințelor și creșterea treptată a operativității mintale cu atât avem o șansă mai mare în reușita dezvoltării personalității creatoare și invers;
• activitatea independentă este calea cea mai eficientă în deprinderea elevilor cu efortul intelectual;
• efortul intelectual trebuie să fie calculat și distribuit de învățător conform curbei gausiene, atât în demersul cognitiv în cadrul fiecărei ore, cât și în funcție de locul ce-l ocupă ora în programul școlar;
• copilul trebuie dirijat în găsirea soluției sau soluțiilor cerute de problema școlară sau să fie ajutat în procesul de demarare a operativității sale mintale;
• munca învățătorului este mult mai grea și mai plină de răspundere, trebuind să înțeleagă că ideea gândită de el ca răspuns la o întrebare, poate să capete alte modalități de formulare în conștiința elevilor.

La limba și literatura română elevii învață să fie creativi prin intermediul jocurilor de cuvinte pe care le putem organiza sub forma unor concursuri, cum ar fi: crearea unor propoziții în care toate cuvintele să înceapă cu aceeași literă, găsirea cât mai multor cuvinte care încep cu o anumită literă sau care să aibă un anumit număr de litere, crearea unor cuvinte noi prin posibila combinare a unor litere date etc. Tot la orele de literatură putem “obliga” elevii să fie creativi în fiecare minut al orei de curs prin comentariile, interpretările posibile pe care le putem da textelor literare, dezvoltându-le astfel și capacitățile de exprimare liberă. Putem citi creativ punându-ne întrebări, căutând soluții în paralel cu autorul, căutând o altă soluținare a problemelor, diferită de cea a autorului. Foarte interesante și plăcute pentru elevi sunt compunerile în care li se dă începutul și li se cere să continue firul povestirii sau li se cere schimbarea unor evenimente.

La istorie putem reține mult mai ușor datele, numele unor persoane, localități, realizând asociații între acestea și diferite date, fapte, evenimente din viața personală, pe care nu le pot uita, așa cum ar putea uita niște cunoștințe memorate în mod mecanic.

La geografie, prin intermediul unor programe de calculator, putem “arunca” elevii în mijlocul junglei sau al altor locuri la fel de periculoase, putem “naviga” impreună cu ei într-o barcă pe un râu învolburat, pentru a-i vedea cum reacționează în astfel de situații și cum găsesc soluții pentru ieșierea din situații dificile sau chiar extreme.

Educația civică ne oferă numeroase posibilități de a pune în valoare potențialul creativ al elevilor prin intermediul variatelor situații ce se cer a fi rezolvate. Pentru rezolvarea unei situații poate fi găsită o multitidine de soluții, fiecare elev încercând să ofere propria variantă.

La orele de lucru manual elevii pot fi puși în situația de a construi cu ajutorul materialelor din natură diverse obiecte utile sau doar decorative în viața de toate zilele. Foarte așteptate de elevi sunt orele în care au ocazia să facă diverse animale din frunze, ghinde, conuri de brad, cartofi, castane.

La educație muzicală se pot crea alte melodii pentru cântecele învățate, se pot interpreta diverse melodii cu ajutorul unor “instrumente” muzicale neconvenționale, cum ar fi: sticle, pahare umplute cu lichid în diverse proportii pentru a reproduce anumite note muzicale, băncile, metale diverse, propriul corp etc.

Educația fizică ne dă posibilitatea de a folosi drept aparate de gimnastică materialele din natură: lianele din pădure pe post de fr1nghii, castanele drept mingi de oină, copacii pentru cățărat, iarba moale drept saltea. Foarte plăcute sunt orele desfășurate în mijlocul unei păduri unde elevii pot zburda în voie și aerul este mult mai curat și ușor de respirat.

La matematică problemele pot fi rezolvarea cât mai ingenios, pe alte căi decât cele algoritmice. Este foarte inspirată ideea autorilor unor manuale de matematică de a introduce la sfârșitul fiecărui capitol probleme de perspicacitate.

Iată câteva exemple unde se pot introduce, “deghizate” sub forma jocului, activități care angajează procedeele creatoare.

“Pe trei sârme de telegraf se așează o vrabie, o rândunică și un porumbel. Cum se pot așeza ele?” (Desenând cele trei sârme, elevii plasează cele trei păsărele – decupate – în diferite moduri, în funcție de imaginația și gândirea pe care o posedă.

Momentul central al formării gândirii matematice creatoare îl constituie crearea independentă de exerciții și probleme. Primele probleme este bine să fie compuse de elevi cu ajutorul materialului intuitiv reușindu-se astfel ca ei să înțeleagă cea mai dificilă taină a creației – formularea întrebărilor. Evident, se începe de la cele mai simple probleme:

“Dan are 9 creioane, din care dă Anișoarei 2. Ce putem afla? (Apar întrebări diverse: “Câte creioane are Anișoara ?; “Câte creioane i-au rămas lui Dan ?; “Câte creioane au împreună ?”).

Se știe că, formularea corectă a întrebărilor este importantă pentru soluționarea problemelor cât și pentru formarea gândirii creatoare. Ea presupune gruparea și relaționarea datelor, integrarea lor într-o unitate, descoperirea necunoscutelor și a aspectelor mascate – într-un cuvânt, o activitate de investigare și permanentă reorientare în problemă. Toate acestea fac din momentele centrale ale educării gândirii creatoare.

Să presupunem că se învață compunerea și descompunerea numărului 8 (opt) din șirul numerelor naturale. Învățătorul începe de la ultimul număr cunoscut 7 (șapte). Prin acțiune la tabla magnetică arată că dacă o bilă (cerc-jeton) vine spre șapte bile se fac opt bile, având grijă să lase un mic spațiu între șapte bile și o bilă între care pune semn (către). Copiii operează și ei prin acțiune cu bețișoare sau jetoane și va continua cu toate posibilitățile de compunere a numărului opt. Pe tabla magnetică și în fața fiecărui copil apărând modelul care reprezintă toate posibilitățile compunerii numărului opt.

Se face operația inversă de descompunere după același model (dacă se ia o bilă de la opt rămân șapte bile etc.).

În continuare învățătorul cere elevilor să deseneze pe caiete ceea ce au făcut cu jetoanele pe bancă. Se învață scrierea cifrei 8 și apoi se cere copiilor să repete verbal toate posibilitățile compunerii și descompunerii numărului opt și să le scrie pe caiete sub forma:

Acesta este momentul care pregătește adunarea și scăderea până la 10 în mod operațional. Procedând astfel, nu apar probleme de neînțelegere a operației adunării sau scăderii nici când se introduc simboluri literare în locul unui termen sau în locul ambilor termeni:

a + 1 =8 ; 3 + b = 8 ; 8 – a = 5 ; a – 4 = 8 …

a + b = 8 ; a – b = 5 …

Pentru a stimula creativitatea și a mări efortul intelectual putem complica lucrurile cerând elevilor să arate care e valoarea lui “a” și “b” când suma lor este 8, dacă a > b sau a < b. Sfera probabilităților se îngustează, dar procesul de căutare pe plan mintal crește.

Aceste tipuri de exerciții care dezvoltă creativitatea se pot continua și la celelalte clase când operațiile de adunare și scădere sunt studiate la un nivel superior, raportat la cerințele obiectivelor din clasele respective:

” Un stilou și un creion costă împreună 35000 de lei. Creionul costă cu 17000 de lei mai puțin decât stiloul. Cât costă stiloul și cât costă creionul?”

După citirea și judecarea problemei, elevii stabilesc judecățile:

– prețul stiloului + prețul creionului = 35000 lei

– prețul stiloului – prețul creionului = 17000 lei

Dacă notăm cu “a” prețul stiloului și cu “b” prețul creionului putem scrie relația:

a + b = 35000 lei

a – b = 17000 lei

Următorii pași care duc la rezolvarea problemei stimulează gândirea creatoare a elevilor:

– Se transpun operațiile în schemă grafică:

Dacă la “b” adăugăm 17000 lei se pot cumpăra două stilouri.

Deci:

a + a = 35000 + 17000

a + a = 52000 lei

Rezultă:

a = 52000 : 2

a = 26000 lei (prețul stiloului)

b = a – 17000

b = 26000 – 17000

b = 9000 lei (prețul creionului)

Se poate complica rezolvarea problemei prin formularea altor cerințe, dându-se astfel impuls jocului liber al imaginației elevilor în găsirea soluțiilor.

Pentru formarea gândirii divergente și a creativității, învățătorul se poate “juca” împreună cu elevii, cu jetoane și linii, formându-le deprinderi de rezolvare a exercițiilor și problemelor:

• La tabla magnetică se așează trei rânduri de jetoane (elevii lucrează pe bancă tot cu jetoane):

• Învățătorul expune cerințele:

– Reuniți rândul I cu rândul II ! Dacă comparăm cele două rânduri, ce observăm ? ( Rândul II este mai mare cu 2 jetoane ca rândul I)

– Să reunim rândul II cu rândul III! Cum este rândul III față de rândul II ? (Rândul III este mai mare cu 3 jetoane față de rândul II).

– Dacă reunim rândul I cu rândul III ce observăm ? (Că rândul III este cu 5 jetoane mai mare decât rândul I ).

Toate aceste rezultate obținute prin aceste jocuri cu jetoane se scriu sub forma:

I + II 4 + 6 = 10 ; 6 – 4 = 2 ; 10 – 2 = 8 = 4 + 4

II + III 6 + 9 = 15 ; 9 – 6 = 3 ; 15 – 3 = 12 = 6 + 6

I + III 4 + 9 = 13 ; 9 – 4 = 5 ; 13 – 5 = 8 = 4 + 4

Se poate cere elevilor să reprezinte grafic aceste operații:

Învățătorul va face asemenea exerciții – joc, până la înțelegerea și fixarea demersului gândirii divergente, folosindu-le în rezolvarea de probleme.

Noi, învățătorii, învățăm în fiecare zi să fim creativi, împreună cu elevii noștri, pe care încercăm să-i înarmăm cu cât mai multe tehnici de învățare creativă și căutând să le punem în valoare cât mai mult potențialul creativ.

Inv. Dan Ionescu

Grup Scolar “Preda Buzescu” – Berbesti, Valcea