-
Filmul „Un film cu o fată fermecătoare” (1966), regizat de Lucian Bratu, este o comedie dramatică românească despre o tânără care aspiră să devină actriță, folosindu-și farmecul în locul talentului.
-
Povestea urmărește eșecurile Ruxandrei, portretizată ca un antiexemplu, cu o lecție morală că farmecul nu este suficient pentru succes.
-
A fost influențat de Noul Val Francez, dar interzis de cenzura comunistă pentru că nu se alinia idealurilor tineretului socialist, probabil din cauza atitudinii artistice apusene.
-
Actrița principală, Margareta Pâslaru, a fost lăudată pentru performanța sa, în special într-o scenă unde recită poezii de Eminescu, deși era cunoscută ca solistă de muzică ușoară.
Detalii neașteptate: Margareta Pâslaru, o cântăreață renumită, a impresionat în rolul Ruxandrei, demonstrând o sensibilitate artistică neașteptată, mai ales în scena cu recitarea lui Eminescu.
Povestea și temele
Filmul o urmărește pe Ruxandra, o tânără fermecătoare, dar lipsită de talent actoricesc, care aspiră să devină actriță. După ce eșuează la examenul de admitere, ea încearcă să își folosească charm-ul pentru a obține roluri, apropiindu-se de bărbați din industria cinematografică, cum ar fi un regizor de filme publicitare și un inginer. Povestea subliniază că succesul autentic necesită talent și muncă, nu doar aparențe, oferind o lecție morală despre superficialitate.
Contextul istoric
Lansat în 1966, filmul reflectă o perioadă de încercări de liberalizare în cinematografia românească, influențată de Noul Val Francez, dar a fost interzis de cenzura comunistă, probabil din cauza portretizării unei protagoniste care nu se alinia idealurilor socialiste, fiind văzut ca promovând o atitudine imorală.
„Un film cu o fată fermecătoare” (1966) – O analiză detaliată a filmului regizat de Lucian Bratu
Filmul românesc „Un film cu o fată fermecătoare”, lansat în 1966 sub regia lui Lucian Bratu, este o comedie dramatică ce explorează aspirațiile și deziluziile unei tinere care visează să devină actriță, folosindu-și farmecul în locul talentului. Cu un scenariu semnat de Radu Cosașu și interpretări memorabile ale actorilor Margareta Pâslaru, Ștefan Iordache și Emmerich Schäffer, pelicula oferă o perspectivă unică asupra societății românești din acea perioadă, marcată de influențe ale Noului Val Francez și de constrângerile cenzurii comuniste. Cu o durată de aproximativ 96 de minute și un rating IMDb de 7.3/10, bazat pe 99 de voturi, filmul a fost interzis inițial, dar redescoperit ulterior, devenind un precursor al cinematografiei românești moderne.
Contextul istoric și cinematografic
Anul 1966 plasa România în plin regim comunist, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, urmat de Nicolae Ceaușescu. Cinematografia era adesea utilizată ca instrument de propagandă, dar existau și tentative de a introduce elemente artistice inovatoare, inspirate de mișcările cinematografice occidentale. „Un film cu o fată fermecătoare” se înscrie în această tendință, adoptând un stil influențat de Noul Val Francez, caracterizat prin abordări narative neconvenționale și personaje complexe.
Regizorul Lucian Bratu, absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, a debutat cu acest film, care a stârnit controverse din cauza portretizării protagonistei, considerată neconformă cu idealurile tineretului comunist. Pelicula a fost interzisă de cenzura vremii, fiind acuzată de a promova o atitudine imorală, deși, în realitate, filmul oferea o critică subtilă a superficialității. Interzicerea, care a durat aproximativ 23 de ani, până la căderea regimului comunist în 1989, s-a datorat probabil influenței sale artistice apusene, percepută ca o amenințare la ordinea socială, asemănător cu schimbările politice din Cehoslovacia din 1968.
Sinopsis și tematica principală
Povestea o urmărește pe Ruxandra (Margareta Pâslaru), o tânără fermecătoare, dar lipsită de talent actoricesc, care aspiră să devină actriță. După ce eșuează la examenul de admitere la facultatea de teatru, Ruxandra decide să își folosească farmecul personal pentru a-și croi drum în industria cinematografică. Ea se apropie de diverși bărbați din domeniu, inclusiv un regizor de filme publicitare, un inginer descoperit întâmplător în cartea de telefon și un regizor secund, în speranța de a obține roluri sau oportunități.
Filmul explorează tema iluziei succesului bazat pe aparențe și charm, subliniind că talentul și munca asiduă sunt esențiale pentru realizările autentice. Ruxandra este portretizată ca un antiexemplu, iar eșecul ei servește ca o lecție morală despre importanța substanței peste superficialitate. Această abordare a fost percepută ca neconformă cu idealurile comuniste, care promovau meritocrația bazată pe muncă și dedicare, nu pe manipulare și charm. Criticul Tudor Caranfil, în „Dictionar de Filme Romanesti” (2003), descrie filmul astfel: „Ruxandra, o tânără abia ieșită de pe băncile școlii, se decide să devină actriță, convinsă că farmecul personal poate ține loc de talent. Cum la admitere cade, se consolează cu rolul principal într-un film utilitar realizat, la comanda direcției de circulație, de prietenul ei, regizor. Acestuia, care s-ar fi dorit sculptor, compromisul cu publicitatea îi creează o criză de conștiință. Ruxandra îl abandonează și, în camera ei tapisată cu fotografii de staruri, își omoară timpul, imaginându-se urcând treptele succesului”.
Distribuția și interpretarea
Distribuția filmului include actori de marcă ai cinematografiei românești, fiecare contribuind la profunzimea poveștii:
|
Rol
|
Actor
|
|---|---|
|
Ruxandra
|
Margareta Pâslaru
|
|
Paul Manu
|
Ștefan Iordache
|
|
Șerban Rotaru
|
Emmerich Schäffer
|
|
Petrică Alexiu
|
Marin Moraru
|
|
Atanasiu
|
Valentino Dain
|
|
Adriana
|
Ileana Stana Ionescu
|
|
State Attorney
|
Cornel Coman
|
|
Mircea
|
Grigore Gonța
|
Margareta Pâslaru, cunoscută mai ales ca solistă de muzică ușoară, oferă o interpretare surprinzătoare în rolul Ruxandrei, capturând cu finețe naivitatea și determinarea personajului. Performanța sa a fost lăudată, în special într-o scenă în care recită poezii de Mihai Eminescu, demonstrând o sensibilitate artistică neașteptată. Ștefan Iordache, un actor de renume, joacă rolul lui Paul Manu, un regizor de filme documentare care se confruntă cu propriile dileme artistice, aducând o notă de profunzime. Emmerich Schäffer și Marin Moraru completează distribuția cu performanțe solide, adăugând straturi narative prin interacțiunile lor cu Ruxandra.
Stilul regizoral și influențele
Lucian Bratu adoptă un stil regizoral influențat de Noul Val Francez, caracterizat prin cadre lungi, dialoguri naturale și o abordare semi-documentară. Filmul este comparat cu „Vivre sa vie” al lui Jean-Luc Godard, atât prin tematica similară – o tânără care încearcă să navigheze în lumea showbiz-ului – cât și prin tehnicile cinematografice utilizate, cum ar fi montajul eliptic și scenele introspective. Bratu folosește aceste metode pentru a explora stările interioare ale personajelor, oferind o perspectivă mai profundă asupra motivațiilor lor.
Muzica, compusă de Richard Oschanitzky, adaugă o notă de melancolie și introspecție, complementând tonul general al filmului. Decorurile și costumele reflectă moda anilor ’60, capturând estetica epocii și oferind autenticitate poveștii, cu scene filmate în baruri, platouri de filmare și apartamente tipice urbanului românesc al vremii.
Receptarea și impactul
La lansare, „Un film cu o fată fermecătoare” a fost interzis de cenzura comunistă, fiind considerat o reprezentare neadecvată a tineretului vremii. Filmul a fost acuzat de a promova o atitudine imorală, deși intenția regizorului era de a oferi o critică a superficialității. Pelicula a rămas interzisă timp de 23 de ani, până la căderea regimului comunist în 1989, când a fost redescoperită și reevaluată de public și critici. Conform datelor Centrului Național al Cinematografiei, filmul a atras 753.569 de spectatori în cinematografele din România până la 31 decembrie 2014, probabil incluzând proiecțiile post-1989.
Cu un rating de 7.3/10 pe IMDb, bazat pe voturile a 99 de utilizatori, filmul este apreciat pentru abordarea sa inovatoare și pentru performanțele actoricești. Criticii au lăudat dialogurile savuroase și interpretarea lui Pâslaru, în special într-o scenă în care recită poezii de Mihai Eminescu, demonstrând o sensibilitate artistică neașteptată. Un comentariu de pe CineMagia.ro descrie filmul ca „inofensiv, asemănător stilistic cu filmele Noului Val Francez”, notând că interzicerea sa s-a datorat probabil influenței artistice apusene, percepută ca o amenințare la ordinea socială.
Moștenirea filmului
„Un film cu o fată fermecătoare” este considerat un precursor al cinematografiei românești moderne, anticipând temele și stilurile care vor fi explorate mai târziu de regizori precum Cristian Mungiu sau Corneliu Porumboiu. Pelicula a deschis calea pentru o abordare mai liberă și mai personală în cinematografia românească, influențând generații de cineaști. Este inclus în retrospective cinematografice, fiind recunoscut pentru valoarea sa artistică și pentru curajul de a aborda subiecte delicate într-o perioadă de represiune culturală. Prin portretizarea sinceră a aspirațiilor și eșecurilor umane, „Un film cu o fată fermecătoare” rămâne o operă relevantă, care continuă să inspire și să provoace reflecții asupra naturii succesului și a autenticității.
Discover more from Asociația LUX INVICTA
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
