„Nunta de piatră” (titlul internațional „Stone Wedding”), lansat în 1973, este un film românesc format din două mediu-metraje – „Fefeleaga” și „La o nuntă” – regizate de Dan Pița și Mircea Veroiu, doi cineaști de referință ai Noului Val românesc. Având o distribuție impresionantă, incluzând actori precum Leopoldina Bălănuță, Radu Boruzescu, Mircea Diaconu și Eliza Petrăchescu, filmul adaptează povestirile „Fefeleaga” și „La o nuntă” ale lui Ion Agârbiceanu. Cu o estetică vizuală de excepție și o profunzime emoțională rar întâlnită, „Nunta de piatră” explorează viața rurală transilvăneană, combinând realismul crud cu lirismul și simbolismul, și rămâne una dintre cele mai apreciate opere ale cinematografiei românești.
Context istoric și semnificație culturală
„Nunta de piatră” a fost realizat în 1972 și lansat în 1973, într-o perioadă în care cinematografia românească era supusă controlului ideologic al regimului comunist. Totuși, filmul se distanțează de propaganda vremii, oferind o privire autentică și necosmetizată asupra vieții satului românesc de la începutul secolului XX, inspirată din opera lui Ion Agârbiceanu. Acțiunea se desfășoară în Transilvania, o regiune cu o istorie bogată și o identitate culturală distinctă, marcată de tradiții, sărăcie și o relație profundă cu pământul.
Cele două segmente – „Fefeleaga” și „La o nuntă” – sunt legate tematic prin explorarea condiției umane în fața destinului implacabil, a morții și a ritualurilor comunitare. Filmul se remarcă prin influențele modernismului european, împletind realismul social cu o poezie vizuală care amintește de stilul lui Andrei Tarkovski sau Ingmar Bergman. „Nunta de piatră” a fost un succes internațional, fiind proiectat la Festivalul de la Cannes în 1973 (Quinzaine des Réalisateurs), unde a impresionat prin originalitatea și forța sa artistică.
Rezumatul poveștii
„Fefeleaga” (regia Dan Pița)
Primul segment o urmărește pe Fefeleaga (Leopoldina Bălănuță), o văduvă săracă dintr-un sat transilvănean, care trăiește din munca grea de a transporta minereu cu calul ei, Bator. Supranumită „văduva de piatră” din cauza durității vieții și a pierderii treptate a copiilor săi din cauza sărăciei și bolilor, Fefeleaga este un simbol al suferinței mute. Când ultimul ei copil moare, ea vinde calul, singurul său sprijin, unui miner (George Călin), dar află ulterior că animalul a fost ucis. Într-un gest de disperare și revoltă, Fefeleaga distruge cu pietre căruța care i-a fost viața, marcând un punct culminant al durerii și al renunțării.
„La o nuntă” (regia Mircea Veroiu)
Al doilea segment se concentrează pe o nuntă rurală, unde atmosfera festivă ascunde tensiuni și drame. Povestea începe cu un flăcău (Radu Boruzescu) care fuge cu mireasa (Petra Popescu), sfidând tradițiile și familia acesteia. În paralel, o cântăreață ambulantă (Eliza Petrăchescu) și fiica ei (Nina Doniga) sosesc în sat pentru a cânta la petrecere, dar sunt martorele unui conflict violent: mirele este ucis de un țăran (Mircea Diaconu) într-o izbucnire de gelozie și onoare. Nunta se transformă într-un ritual funerar, iar „nunta de piatră” devine o metaforă pentru moartea care pătrunde în momentele de viață.
Ambele povești, deși independente, se împletesc prin temele comune ale sărăciei, sacrificiului și inevitabilității destinului, reflectate în peisajul arid al carierei de piatră care domină vizual filmul.
Personajele principale
-
Fefeleaga (Leopoldina Bălănuță): O văduvă stoică, marcată de pierderi și muncă istovitoare. Interpretarea lui Bălănuță este sfâșietoare, capturând o durere profundă și demnă.
-
Flăcăul (Radu Boruzescu): Un tânăr rebel care își urmează inima, dar plătește prețul suprem pentru sfidarea tradițiilor.
-
Cântăreața (Eliza Petrăchescu): O figură melancolică, martoră a tragediei, care aduce o notă de poezie și fragilitate poveștii.
-
Țăranul (Mircea Diaconu): Un personaj impulsiv, reprezentant al codurilor de onoare rurale, a cărui violență schimbă cursul nunții.
-
Mireasa (Petra Popescu): O prezență tăcută, prinsă între dorință și destin, simbol al neputinței feminine.
Detalii de producție
„Nunta de piatră” a fost produs de Studioul Cinematografic București, cu un scenariu scris de Dan Pița și Mircea Veroiu, bazat pe povestirile lui Ion Agârbiceanu. Filmările au avut loc în vara anului 1972, în locații precum Roșia Montană și satul Rimetea din județul Alba, unde peisajul pietros și arid al carierelor de piatră a devenit un element central al esteticii filmului. Imaginea, semnată de Iosif Demian, este remarcabilă pentru cadrele lungi și compozițiile picturale, care transformă natura într-un personaj al dramei.
Muzica, compusă de Dorin Liviu Zaharia și Dan Andrei Aldea, împletește elemente folclorice cu accente moderne, amplificând atmosfera tragică și poetică. Montajul, realizat de Dan Naum, leagă cele două segmente printr-un ritm lent și contemplativ, oferind spațiu pentru reflecție. Cu o durată totală de 87 de minute, filmul a fost lansat pe 15 ianuarie 1973 și a atras peste 1 milion de spectatori în cinematografele românești.
Recepție și premii
„Nunta de piatră” a fost un succes de critică și public, impresionând prin viziunea sa artistică. La Festivalul de la Cannes din 1973, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, filmul a fost lăudat pentru profunzimea sa și pentru regia dublă, care a combinat armonios două stiluri distincte: austeritatea lui Pița și lirismul lui Veroiu. În țară, pelicula a câștigat Premiul pentru imagine (Iosif Demian) la Gala ACIN din 1972, recunoscând contribuția sa vizuală excepțională.
Deși a fost bine primit de publicul românesc, cu peste 1.008.000 de spectatori, filmul a stârnit și controverse în rândul autorităților comuniste, care au văzut în tonul său sobru și lipsit de optimism o abatere de la linia oficială. Cu toate acestea, „Nunta de piatră” a fost tolerat datorită succesului său internațional și a fost considerat un exemplu al capacității cinematografiei românești de a produce opere de artă universale.
Moștenirea
„Nunta de piatră” este considerată una dintre pietrele de temelie ale Noului Val românesc, influențând generații de cineaști prin abordarea sa poetică și prin curajul de a explora teme existențiale într-un context politic restrictiv. Filmul a fost restaurat și proiectat în retrospective, precum cele organizate de Cinemateca Română sau festivaluri internaționale, păstrându-și relevanța datorită universalității mesajului său. Este adesea comparat cu alte capodopere europene ale vremii, consolidând reputația lui Pița și Veroiu ca autori de calibru.
Concluzie
„Nunta de piatră” este o operă cinematografică de o frumusețe austeră și o profunzime emoționantă, care transformă poveștile simple ale satului transilvănean în meditații universale despre viață, moarte și destin. Prin regia magistrală a lui Dan Pița și Mircea Veroiu, interpretările memorabile și o estetică vizuală de neuitat, filmul depășește granițele timpului și spațiului, oferind o experiență cinematografică intensă. Moștenirea sa durabilă în peisajul cinematografiei românești și internaționale confirmă statutul său de capodoperă, continuând să inspire și să captiveze spectatorii cu forța sa poetică și umană.
Discover more from Asociația LUX INVICTA
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
