Filmul românesc „Gustul și culoarea fericirii”, lansat în 1978 sub regia Feliciei Cernăianu, reprezintă o incursiune profundă și autentică în realitățile sociale și umane ale României comuniste din acea perioadă. Cu o distribuție remarcabilă, condusă de Mitică Popescu, Cornelia Gheorghiu și Vasile Cosma, și un scenariu semnat de Gheorghe Manole, pelicula explorează tensiunile dintre idealismul individual și rigiditatea sistemului, punând în lumină dilemele morale și personale ale omului obișnuit prins în angrenajul epocii. Regizoarea, cunoscută pentru experiența sa în documentar, aduce o notă de realism și sensibilitate, transformând filmul într-un document cinematografic al vremii.
Contextul istoric și cinematografic
„Gustul și culoarea fericirii” apare într-o perioadă în care cinematografia românească era marcată de influența propagandei comuniste, dar și de tentativele unor regizori de a introduce subtilități și accente personale în povești aparent aliniate discursului oficial. Anul 1978 plasa România în plin regim ceaușist, cu accent pe industrializare, construcții grandioase și promovarea „omului nou”. În acest context, filmul reușește să surprindă atât spiritul epocii, cât și frământările individuale ale personajelor, oferind o fereastră către viața cotidiană a clasei muncitoare și a intelectualilor tehnici.
Felicia Cernăianu, debutantă în lungmetrajul de ficțiune, dar cu o carieră solidă în documentar, își folosește experiența pentru a imprima filmului o autenticitate aparte. Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București în 1968, ea aduce în „Gustul și culoarea fericirii” un simț al observației dezvoltat în anii de lucru la Studioul Sahia, unde documentarul românesc cunoștea o efervescență creativă.
Sinopsis și tematica principală
Filmul îl are în centru pe Grigore Romcescu (interpretat magistral de Mitică Popescu), un inginer constructor detașat ca diriginte de șantier într-un orășel de provincie, unde urmează să supervizeze ridicarea unei țesătorii. Personajul este construit ca un nonconformist al epocii: poartă blugi într-o societate dominată de uniformitate, aplică normele de producție cu o corectitudine inflexibilă și refuză compromisurile facile. Acest comportament îl pune rapid în conflict cu directorul de investiții al întreprinderii (jucat de Dorel Vișan), un reprezentant al sistemului care prioritizează rezultatele rapide în detrimentul calității.
Pe lângă dimensiunea profesională, povestea capătă și o latură umană profundă prin relația lui Grigore cu o femeie singură din localitate (Cornelia Gheorghiu), care devine un simbol al căutării fericirii personale într-un mediu arid emoțional. Titlul filmului, „Gustul și culoarea fericirii”, sugerează o explorare a ceea ce înseamnă împlinirea într-o lume dominată de rutină, muncă și constrângeri ideologice. Fericirea, în viziunea Feliciei Cernăianu, nu este un dar oferit de sistem, ci o conquête fragilă, construită din momente de autenticitate și conexiune umană.
Distribuția și interpretarea
Unul dintre punctele forte ale filmului este distribuția, aleasă cu un simț remarcabil al tipologiilor umane. Mitică Popescu, aflat la apogeul maturității artistice, oferă o interpretare memorabilă, combinând duritatea și integritatea personajului cu o vulnerabilitate subtilă. Criticii vremii au remarcat că actorul, cunoscut pentru roluri cu tentă caragialiană, își găsește în Grigore Romcescu un vehicul ideal pentru a explora complexitatea omului modern.
Cornelia Gheorghiu aduce o sensibilitate aparte rolului feminin, transformând-o pe eroina sa într-un contrapunct emoțional la rigiditatea lui Grigore. Vasile Cosma, Dorel Vișan, Gheorghe Visu și Adriana Șchiopu completează galeria de personaje, fiecare contribuind la conturarea unui microcosmos credibil al societății românești din anii ’70. Regizoarea a optat pentru actori care să reflecte mai degrabă tipuri umane decât nume sonore, o decizie care amplifică realismul narațiunii.
Stilul regizoral și influența documentarului
Felicia Cernăianu își lasă amprenta asupra filmului prin abordarea sa regizorală, marcată de influența documentarului. Cadrele sunt sobre, funcționale, lipsite de excese estetice, dar încărcate de o forță expresivă care derivă din autenticitatea detaliilor. Scenele de pe șantier, interacțiunile dintre muncitori și dialogurile tăioase dintre Grigore și superiori reflectă o observație atentă a realității cotidiene.
Criticii au apreciat felul în care regizoarea reușește să povestească „sigur și expresiv”, fără a cădea în capcana didacticismului sau a schematizării tipice filmelor de propagandă. Totuși, unii au remarcat că povestea rămâne o „schiță” care nu își atinge pe deplin potențialul, sugerând că dorința de a surprinde „gustul și culoarea fericirii” se risipește uneori în simbolism și titlu, fără a se concretiza într-o rezoluție narativă completă.
Receptarea și impactul
„Gustul și culoarea fericirii” a fost bine primit de publicul român, înregistrând 1.279.425 de spectatori în cinematografele din țară, conform statisticilor oficiale. Succesul său poate fi atribuit atât subiectului accesibil – lupta individului cu sistemul –, cât și interpretărilor actoricești de excepție. Filmul a fost perceput ca o oglindă a epocii, dar și ca o meditație asupra condiției umane, ceea ce i-a conferit o relevanță care transcende contextul istoric.
Cu toate acestea, pelicula nu a fost lipsită de critici. Unii au considerat că personajul principal, deși bine conturat, rămâne „colțos și antipatic”, ceea ce limitează empatia spectatorului. Alții au văzut în finalul deschis o promisiune neîmplinită, o dorință de fericire care rămâne suspendată, fără a oferi o concluzie clară.
Moștenirea filmului
„Gustul și culoarea fericirii” rămâne un reper în filmografia românească a anilor ’70, nu doar pentru valoarea sa artistică, ci și pentru curajul de a aborda teme delicate într-o perioadă de control ideologic strict. Felicia Cernăianu demonstrează aici un talent care îmbină rigoarea documentaristului cu sensibilitatea povestitorului, lăsând în urmă o operă care invită la reflecție.
Astăzi, la aproape cinci decenii de la lansare, filmul poate fi privit ca o capsulă a timpului, un martor al speranțelor, frustrărilor și căutărilor unei generații. Pentru cinefili, este și o dovadă a contribuției femeilor-regizor la cinematografia românească, un domeniu dominat în mare parte de bărbați în acea perioadă. Prin „Gustul și culoarea fericirii”, Felicia Cernăianu ne amintește că fericirea, cu gustul și culoarea ei, este o construcție fragilă, dar esențial umană, chiar și în cele mai austere vremuri.
Discover more from Asociația LUX INVICTA
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
