FILM COMPLET: Felix și Otilia (1972), regizat de Iulian Mihu, este o dramă bazată pe romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu, cu peste 3,3 milioane de spectatori

Filmul „Felix și Otilia”, lansat în 1972 sub regia lui Iulian Mihu, reprezintă o adaptare cinematografică monumentală a romanului „Enigma Otiliei” scris de George Călinescu, publicat în 1938. Cu o distribuție de excepție, incluzând pe Radu Boruzescu, Julieta Szönyi, Sergiu Nicolaescu și Gheorghe Dinică, pelicula explorează profunzimile relațiilor umane, intriga familială și drama dragostei într-un context social bogat. Lansat pe 20 martie 1972, filmul a atras 3.312.855 de spectatori în cinematografele din România, conform datelor Centrului Național al Cinematografiei, și a primit multiple distincții, consolidându-și statutul de capodoperă a cinematografiei românești.

„Felix și Otilia” este plasat în Bucureștiul de la începutul secolului al XX-lea, o perioadă marcată de transformări sociale și economice în România, cu accent pe clivajele dintre clasele sociale și aspirațiile tinerilor din acea vreme. Filmul reflectă fidel atmosfera epocii, cu decoruri opulente și costume elaborate care recreează viața urbană a burgheziei. Regizorul Iulian Mihu, absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1955, a adus pe ecran o viziune artistică profundă, influențată de realismul literar al lui Călinescu. Mihu, care a regizat 19 filme între 1953 și 1998, este recunoscut pentru abordarea sa sensibilă a temelor umane, iar „Felix și Otilia” este considerat una dintre cele mai bune opere ale sale, alături de „Lumina palidă a durerii” (1980), care a câștigat un Diploma Specială la Festivalul de Film de la Moscova în 1981.

Ani mai târziu, în timpul Primului Război Mondial, Felix, acum medic, îl întâlnește pe Pascalopol rănit mortal pe câmpul de luptă. Într-un moment emoționant, Pascalopol îl roagă pe Felix să-i arate o fotografie a Otiliei, dar moare înainte de a afla unde se află ea, lăsând povestea cu un final deschis și melancolic, care subliniază efemeritatea dragostei și tragismul destinului.

Decorurile, semnate de Radu Boruzescu, care joacă și rolul lui Felix, și Liviu Popa, contribuie la recrearea fidelă a epocii, în timp ce mișcările de cameră lungi și cadrele expresioniste subliniază tensiunile și emoțiile personajelor. Filmul este o meditație asupra efemerității dragostei adevărate într-o lume pragmatică, oferind o perspectivă fatalistă și melancolică asupra destinului uman, cu un ton care amintește de operele lui Ingmar Bergman, dar păstrând o identitate românească distinctă prin fidelitatea față de textul lui Călinescu.

Radu Boruzescu, deși mai cunoscut ca scenograf, a adus o inocență și o stângăcie potrivite personajului Felix, reflectând tinerețea și idealismul său. Julieta Szönyi a captivat publicul cu portretizarea enigmatică a Otiliei, oferind o interpretare care a fost lăudată pentru profunzimea sa emoțională. Gheorghe Dinică, în rolul lui Stanica Ratiu, a oferit o performanță magistrală, capturând viclenia și lăcomia personajului, consolidându-și reputația ca unul dintre marii actori ai României. Sergiu Nicolaescu, în rolul lui Pascalopol, a adus o notă de autoritate și maturitate, contrastând cu tinerețea lui Felix.

Pe plan internațional, filmul a fost selectat pentru proiecții la National Film Theatre din Londra în 1973, consolidându-și reputația pe scena globală. Criticii au lăudat profunzimea tematică și execuția tehnică, considerându-l o frescă romantică de excepție, deși unii au remarcat că adaptarea a deviat de la roman, pierzând unele teme sociale. Astăzi, „Felix și Otilia” este considerat un clasic al cinematografiei românești, studiat pentru valoarea sa artistică și istorică, și continuă să fie apreciat de cinefili pentru profunzimea sa emoțională și execuția tehnică.

De asemenea, la cererea Centralei Româniafilm, a fost realizată o variantă pentru televiziune în 1972, constând din trei episoade – „Moartea lui Relișor”, „Aniversarea” și „Crima” – pentru un eventual export, demonstrând interesul internațional pentru film și dorința de a-l face accesibil unui public mai larg.