Dialogul

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm Și de semnale-i saturat eterul; Comunicăm febril, dialogăm Și, prinși de-acest vârtej, prea des uităm Că mai avem un fir direct cu Cerul. Pământul ne-a rămas parcă prea mic Căci anulând distanțe, cu-ndrăzneală, Vorbim mai mult, spunând ades… nimic, Ne-apropie omniprezentul”clic” Dar ne despart prăpăstii de răceală. Sunăm să cerem și să oferim, Avem agenda supraîncărcată Cu prieteni, cunoscuți sau anonimi Și-n dialog steril ne irosim Iar linia spre Cer e neglijată. Tatăl ceresc așteaptă răbdător Să-L mai chemăm, să-I spunem ce ne doare, Să-I cerem, cu credință, ajutor, Să-I mulțumim că e îndurător, Să-L lăudăm în sfântă închinare. E dialogul binecuvântat Stând în genunchi, avem conexiune Cu Cerul, niciodată ocupat, Cu Cerul ce răspunde garantat, Cu Ceru-n dialogul rugăciune. Mereu deschis, mereu având semnal Și peste tot având acoperire, Acest serviciu unic e vital Iar dialogul, strict spiritual, Ne-mbogățește în dumnezeire. Sunăm, ne apelăm, ne conectăm Și de semnale-i saturat eterul Dar, prinși de-acest vârtej, să nu uităm Că doar stând în genunchi înaintăm, Dialogând neîncetat cu Cerul.