Dialogul

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Și de semnale-i saturat eterul;

Comunicăm febril, dialogăm
Și, prinși de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanțe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades… nimic,
Ne-apropie omniprezentul”clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem și să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuți sau anonimi
Și-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc așteaptă răbdător
Să-L mai chemăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credință, ajutor,
Să-I mulțumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Stând în genunchi, avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Și peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogățește în dumnezeire.

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Și de semnale-i saturat eterul
Dar, prinși de-acest vârtej, să nu uităm
Că doar stând în genunchi înaintăm,
Dialogând neîncetat cu Cerul.