Deciziile greșite ale guvernanților români care au transformat avantajul energetic într-o vulnerabilitate costisitoare

România se află, în vara lui 2026, într-o situație paradoxală și costisitoare: produce energie ieftină la prânz din surse regenerabile și o exportă la prețuri foarte mici (în jur de 50 euro/MWh), pentru a o reimporta seara, când consumul crește, la prețuri de până la 250 euro/MWh. În aprilie 2026, exporturile către Bulgaria au generat doar aproximativ 5 milioane de euro, în timp ce importurile din aceeași țară au costat 33,4 milioane de euro – o diferență de aproape șapte ori. O parte din această energie a fost intermediată de capacitățile de stocare bulgărești. Această anomalie nu este un accident al pieței, ci rezultatul direct al unor decizii politice și administrative greșite, amânate sau inconsistente, luate pe parcursul a mai multor guverne.36

Lipsa unei strategii coerente pentru stocare – greșeala fundamentală

Cea mai evidentă eroare a guvernanților a fost prioritizarea accelerată a producției din surse regenerabile (fotovoltaic și eolian) fără a lega aceste investiții de capacități de stocare și de modernizarea rețelelor. România a instalat mii de MW de panouri și turbine, stimulată de scheme de sprijin, fonduri europene și programe precum Casa Verde, dar stocarea a fost tratată târziu, fragmentar și ca o oportunitate comercială secundară, nu ca infrastructură critică.14

Experții au atras atenția de ani de zile că, într-un sistem dominat de regenerabile intermitente, avantajul nu mai aparține celui care produce cel mai mult, ci celui care poate muta energia în timp. Bulgaria a înțeles mai repede această logică și a dezvoltat capacități de stocare semnificativ mai mari, permițându-i să cumpere energie ieftină ziua și să o vândă scump seara. În România, capacitatea de stocare a rămas mult sub necesar – estimările oficiale și ale experților indică un necesar de câteva mii de MW, în timp ce nivelul instalat a crescut abia recent și insuficient.20

Deciziile concrete au agravat situația: finanțările din Fondul pentru Modernizare au alocat sume disproportionat de mici stocării comparativ cu producția regenerabilă; birocrația a blocat racordarea unor baterii deja instalate; iar reglementările confuze (inclusiv taxarea cu TVA de 19% a unor baterii pentru prosumatori) au descurajat investițiile. Guvernele au preferat să financeze doar producție, fără condiții clare de stocare atașată, generând surplus la prânz și deficit seara. Premierul Ilie Bolojan a recunoscut public că a fost vorba de „o combinație de decizii greșite, schimbări de miniștri, de incompetență și, poate, de rea voință”.19

Întârzierile cronice la capacitățile de bază: nuclearul și hidroenergia

O a doua greșeală majoră a fost amânarea pe decenii a proiectelor strategice de producție predictibilă. Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, începute încă din perioada comunistă, au cunoscut multiple încercări eșuate de relansare (parteneriate cu companii europene, apoi cu China, din nou cu parteneri occidentali). Termenele anunțate s-au tot amânat, iar în 2026 proiectul este încă departe de finalizare, cu termene estimate în 2030-2032. Între timp, retehnologizarea Unității 1 și opririle tehnice sau cele forțate de secetă (nivelul scăzut al Dunării) au scos temporar din sistem sute sau mii de MW de energie în bandă.43

La hidroenergie, situația este similară. Proiecte aproape finalizate (cu investiții deja făcute de sute de milioane de euro) au rămas blocate ani de zile din cauza litigiilor cu organizații de mediu și a lipsei de voință politică de a le finaliza rapid. Aceste capacități ar fi putut contribui la echilibrare și la reducerea importurilor. În loc să accelereze finalizarea lor sau să dezvolte hidrocentrale cu acumulare prin pompaj (proiecte discutate de zeci de ani, precum Tarnița), autoritățile au permis blocaje care au costat sistemul energetică stabilitate.53

Paradoxal, în paralel cu aceste amânări, s-au închis sau redus capacități pe cărbune și alte surse predictibile, fără a avea înlocuitori reali și funcționali la timp. Rezultatul: un sistem cu putere instalată aparent suficientă pe hârtie, dar cu disponibilitate reală insuficientă în orele critice și în condiții de secetă.

Birocrație, politizare și lipsa de predictibilitate

Guvernanții au agravat problemele prin instabilitate instituțională și reglementări inconsistente. Schimbările frecvente de miniștri ai Energiei, politizarea conducerii companiilor de stat (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica) și procedurile greoaie de autorizare au descurajat investitorii privați. Unele baterii instalate nu pot fi conectate din cauza lipsei de avize. Prosumatorii au fost confruntați cu legi confuze, inclusiv încercări de a-i obliga să instaleze baterii pe cheltuiala lor, fără o strategie coerentă la nivel de sistem.16

În loc să creeze un cadru predictibil care să stimuleze stocarea pe termen lung, piețele de capacitate și proiectele hibride, autoritățile au permis un model de „arbitraj” care avantajează pe cei care controlează flexibilitatea (inclusiv vecinii). Companiile de stat au fost criticate că au preferat profituri pe termen scurt și bonusuri în loc de investiții strategice în stocare lângă baraje sau în alte soluții de flexibilitate.

Consecințele pentru români

Aceste decizii greșite se traduc direct în prețuri mai mari pe piața angro, volatilitate extremă și, în momente de secetă sau vârf de consum, riscuri de deficit și posibile restricții. România exportă valoare adăugată (energie ieftină) și importă costuri ridicate, în timp ce consumatorii casnici și industriali plătesc nota. Securitatea energetică a devenit vulnerabilă la fenomene meteo, deși țara are resurse naturale importante (hidro, nuclear, potențial regenerabil).

Corectarea acestor greșeli cere o schimbare de paradigmă: stocarea trebuie tratată ca infrastructură critică, legată obligatoriu de noile proiecte regenerabile; proiectele nucleare și hidro blocate trebuie deblocate cu prioritate națională; birocrația trebuie redusă drastic; iar politicile trebuie să fie predictibile pe termen lung, nu dictate de cicluri electorale sau de interese pe termen scurt. Fără aceste corecții, România va continua să piardă bani și avantaj strategic, în timp ce vecinii care au acționat mai inteligent profită.