Cum a rămas mănăstirea Putna în granițele României

Doamne,ce oameni au fost…!!

Anul 1940, cînd României i se răpesc mai multe ținuturi istorice (Basarabia, Bucovina de Nord, Herța), va consemna la mănăstirea Putna una din cele mai strălucite fapte de arme ale militarilor români. După ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 are loc retragerea trupelor române din Bucovina de Nord care intră astfel sub ocupația sovietică. Deși pe harta cu noua delimitare a frontierei româno-sovietice comuna Putna dimpreună cu chilia Sfîntului Daniil Sihastrul și cu mănăstirea figurau în interiorul statului român, totuși, în ziua de 6 iulie trupele rusești au ocupat aceste locuri sfinte pentru orice român. Numai hotărîrea, curajul și dragostea de țară a catorva militari ai Grupului de Cavalerie-Recunoaștere nr. 25 au făcut ca acest “Ierusalim al neamului românesc” să rămană în limitele graniței actuale.

Informații despre intenția ocupării satului Putna sosesc la statul major al Divizei 13 Infanterie comandată de generalul Dăscălescu încă din dimineața zilei de 6 iulie. Numeroși localnici au sesizat autoritățile române despre acțiunea de incitare la revoltă a populației de către patronul fabricii de sticlă din localitate (situată în vecinătatea mănăstirii), care prin noua linie de demarcație a frontierei își vedea cea mai mare parte a forței de muncă (ce provenea din satele recent înstrăinate) în imposibilitate de a veni la lucru.

Sensibilizată de faptul că, în urmă cu cîteva zile, printr-o provocare asemănătoare, ținutul Herța – despre care nu se amintise nimic în ultimatul U.R.S.S. – fusese ocupat ilegal de trupele sovietice, conducerea diviziei ordonă Grupului de Cavalerie 25 “marș galop la Gura Putnei și satul Putna care este amenințat”. În după amiaza zilei bolșevicii deja ocupaseră mănăstirea Putna, satul și zona chiliei Sfîntului Daniil Sihastrul. Sosiți la fața locului după ora 20, militarii români conduși de căpitanul Ioan Tobă (Hatmanul) angajează imediat lupta cu inamicul. După luptele din timpul nopții, spre dimineață agresorii sunt dezarmați și alungați peste limita noii granițe. În documente se menționează faptul că pentru partea română aceste ciocniri au dus la rănirea a 4 ostași, în timp ce de partea sovietică au existat mai multe pierderi, morții fiind îngropați pe malul rîului Suceava, iar răniții fiind predați armatei roșii.

Importanța acestui act de bărbăție și curaj al militarilor români este cu atat mai mare cu cat ținutul Herța, pierdut printr-o lipsă de fermitate și hotărare, a rămas pană astăzi înstrăinat de România. Oare ce-ar fi fost în inima românilor care ar fi trebuit să treacă granița cu pașaport ca să se poată închina la mormantul marelui Ștefan? Și oare unde ar mai fi ajuns tezaurul de carte veche și broderie medievală păstrat cu atatea sacrificii de către călugări?

Comandantul grupului ce a eliberat mănăstirea Putna în acele zile fierbinți a suferit pentru acest act de curaj deportarea în ținuturile Siberiei între 1948-1964.

Redăm mai jos o serie de mărturii-document, deosebit de emoționante, referitoare la această pagină de istorie militară scrisă la mănăstirea Putna.

PREA FERICITE PĂRINTE PATRIARH

Subsemnatul Ion Tobă-Hatmanu, Lt. Colonel-pensionar domiciliat în Brașov pe str. Poarta Scheii nr. 25, cu filială și creștinească supunere rog respectuos să binevoiți a cunoaște cele mai jos expuse: In calitate de Căpitan-Comandant al Escadronului 25 Călărași mă aflam în primele zile ale lunii iulie 1940 în orașul Rădăuți-Bucovina când am primit ordin din partea Comandantului Diviziei 13 Inf. Colonel Dăscălescu, să inspectez noua linie de frontieră trasată pe baza actului de la 28 iunie 1940 intervenit între noi și Moscova, deoarece s-au semnalat incidente cu încălcări de frontieră și depășiri de teritoriu în dauna noastră. Ajuns în regiunea Putna, am întalnit un grup de țărani în frunte cu numitul Bivolaru Ilie fugiți din Putna care mi-au spus că trupe răzlețe rusești au ocupat localitatea cu Mănăstirea, cu mormîntul lui Ștefan cel Mare și chilia lui Daniil Sihastrul. Din spusele țăranilor și din informațiile culese, acele trupe fuseseră invitate fără știrea autorităților superioare sovietice să înainteze peste frontiera trasată, de o delegație de evrei în frunte cu fabricantul Fischer, proprietarul fabricii de sticlă din Putna, deoarece evreimea din partea locului își vedea situația amenințată din cauza stării de spirit creată de activitatea curentelor de dreapta din acea vreme care își aveau conducerea locală în orașul Rădăuți în persoana fostului Comandant legionar Iașinschi, membru în senatul legionar. În fața acestui act abuziv, necunoscut de oficialitatea sovietică, am ordonat ofițerilor și ostașilor subordonați să restabilească imediat frontiera respingand efectivele sovietice pe pozițiile inițiale. Am predat apoi frontiera consolidată posturilor de grăniceri din Regimentul 3 Grăniceri fost cu sediul în Cernăuți cum și unui pluton de vînători de sub comanda Lt. Andronic Titus. Ajungand la concluzia că odoarele Mănăstirii, valorile de artă cum și celelalte obiecte de preț nu erau în siguranță, le-am încărcat pe toate în două mașini militare așa după cum sunt ele specificate în Dos. Nr. 1/940 fila 77-80 dispunînd expedierea lor sub pază la Cozia. Ele au fost astfel salvate și se află de cîțiva ani din nou la Mănăstirea Putna. Rog respectuos a reține că un incident similar s-a petrecut în aceeași perioadă cu circa 26 de comune din nordul fostului județ Dorohoi rămase și astăzi în afara frontierelor noastre, datorită unei invitații asemănătoare, fără știrea autorităților superioare sovietice, făcută de o delegație din târgul Herța în frunte cu Dr. Max Weissman, medic veterinar și Carol Pomîrleanu, negustor de manufactură.

În dovedirea acțiunii de mai sus aduc următoarele:

PROBE:

1. Copie-extras din Registrul Escadronului 25 Călărași cu o schiță a teritoriului încălcat și o fotografie a unora dintre ofițerii și ostașii care au participat la acțiune.

2. Declarația săteanului Bivolaru Ilie și a călugărului pensionar Schipor Damaschin din Putna.

3. Scrisoarea fostului S.Lt. Constantinescu-Ghiocel, azi pensionar domiciliat în Ploiești, str. Em. Zola nr. 2, et. I.

4. Declarația scriitorului Ion Larian Postolache, fost soldat T.R. din unitate, domiciliat în București, str. A. Ipătescu 11 A.

5. Mențiunea asupra valorilor inventariate în Dos. 1/940 al Mănăstirii Putna fila Nr. 77-80.

PREA FERICITE PĂRINTE PATRIARH AL TUTUROR ROMÂNILOR

Prin fapta mea nu mi-am făcut decât datoria de supus credincios al Bisericii strămoșești și de ostaș al Țării. Drept aceea pentru salvarea acestui pămînt, pentru salvarea acestui lăcaș, pentru salvarea acelui mormînt și pentru salvarea acelor odoare, am păstrat în suflet o pioasă mulțumire de creștin și de român timp de aproape 35 de ani fără să zic nimic. Nici acum, Prea Fericite Părinte Patriarh, n-aș fi cutezat să ajung pe nici o cale în fața Prea Fericirii Voastre, însă cei 72 de ani rostogoliți peste mine și peste soția mea bolnavă și prinsă în ghipsuri, mă apasă cu greutatea și cu mulțimea lor și ca să nu ne înăbușe, rugăm ușurarea lor așa cum Prea Fericirea Voastră va hotărî cu înaltă înțelepciune.

Al Prea Fericirii Voastre prea supus și credincios fiu,

Ioan Tobă Hatmanu

(sursa Internet)