Privatizarea Petrom, finalizată în 2004, a fost un moment de cotitură pentru economia românească, marcând vânzarea celei mai mari companii petroliere românești către grupul austriac OMV. Această decizie a fost și rămâne una dintre cele mai controversate din istoria postcomunistă a României, cu opinii împărțite între susținătorii beneficiilor economice și criticii care consideră că statul a cedat un activ strategic în termeni defavorabili. Acest articol analizează în detaliu contextul privatizării, argumentele pro și contra, precum și impactul pe termen lung asupra interesului statului român.
Contextul privatizării Petrom
În 2004, Petrom era principalul producător de petrol și gaze din România, controlând producția de petrol și aproximativ jumătate din producția de gaze a țării. Cu toate acestea, compania se confrunta cu dificultăți financiare majore: pierderi de 240 de milioane de euro, datorii semnificative și o structură greoaie, cu peste 52.000 de angajați. În contextul tranziției României către o economie de piață și al negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE), privatizarea Petrom a fost văzută ca o soluție pentru a atrage investiții străine și expertiză managerială care să redreseze compania.
Tranzacția a avut loc sub guvernarea PSD condusă de Adrian Năstase. OMV a achiziționat 33,34% din acțiunile Petrom de la statul român pentru 669 de milioane de euro, iar ulterior a majorat capitalul companiei cu 830,6 milioane de euro, ajungând să dețină 51,01% din acțiuni. Valoarea totală a tranzacției a fost de 1,5 miliarde de euro. Procesul a fost reglementat prin Legea 555/2004 și a fost strâns legat de angajamentele României față de UE.
Argumente în favoarea privatizării
1. Redresarea financiară a companiei
Înainte de privatizare, Petrom era o companie ineficientă, cu pierderi constante între 1990 și 2004. După preluarea de către OMV, compania a devenit rapid profitabilă, raportând un profit de 200 de milioane de euro în ianuarie 2005, la doar câteva luni de la tranzacție. Între 2005 și 2021, Petrom a contribuit cu 35 de miliarde de euro la bugetul statului prin taxe și impozite și a investit 17 miliarde de euro în modernizare și explorare.
2. Aderarea la Uniunea Europeană
Privatizarea a fost considerată un pas esențial pentru îndeplinirea criteriilor UE privind economia de piață funcțională. Adrian Năstase a declarat în 2022 că finalizarea privatizării Petrom a fost necesară pentru a închide capitolele de negociere cu UE până în decembrie 2004, evitând amânarea aderării României, care a avut loc în 2007. Aderarea la UE a adus beneficii economice și politice majore, inclusiv acces la fonduri europene și piețe comune.
3. Investiții și modernizare
OMV a adus capital și expertiză, modernizând infrastructura Petrom și reducând ineficiențele. Compania a investit în explorări, inclusiv în Marea Neagră, unde a colaborat cu ExxonMobil pentru descoperirea de zăcăminte de gaze, contribuind potențial la securitatea energetică a României.
Critici aduse privatizării
1. Prețul de vânzare subevaluat
Unul dintre principalele reproșuri este că Petrom a fost vândută la un preț mult sub valoarea sa reală. Omul de afaceri Ovidiu Tender a afirmat în 2019 că rezervele cunoscute de petrol ale companiei, estimate la 1 miliard de barili, valorau aproximativ 10 miliarde de dolari la prețul de 10 dolari pe baril din acea perioadă. În contrast, prețul total al tranzacției a fost de 1,5 miliarde de euro (aproximativ 1,8 miliarde de dolari). Deși această evaluare nu ia în considerare costurile de extracție, datoriile și ineficiențele companiei, diferența sugerează o posibilă subevaluare, mai ales având în vedere activele suplimentare ale Petrom, precum rafinăriile și rețeaua de benzinării.
2. Clauze contractuale defavorabile
Contractul de privatizare a inclus obligații costisitoare pentru statul român:
-
Costuri de mediu și închidere a sondelor: Statul a fost obligat să acopere costurile de mediu pentru poluarea anterioară timp de 15 ani și costurile de închidere a sondelor timp de 30 de ani. Aceste clauze au generat cheltuieli suplimentare, inclusiv pierderea unui proces la Curtea de Arbitraj de la Paris în 2007, unde statul a plătit despăgubiri de aproape 300 de milioane de lei către OMV.
-
Redevențe fixe: Statul s-a angajat să nu majoreze redevențele petroliere (între 3,5% și 13,5%) timp de 10 ani, un nivel scăzut comparativ cu alte state europene (unde pot ajunge la 35%). Această prevedere a limitat veniturile statului, mai ales în contextul creșterii prețurilor petrolului după 2004.
3. Transferul monopolului
Petrom deținea o poziție dominantă pe piața românească de petrol și gaze. Privatizarea a transferat acest monopol din mâinile statului în cele ale OMV, fără a diviza compania în entități separate (producție, explorare, distribuție), ceea ce ar fi putut stimula concurența. Criticii, precum Ovidiu Tender, au sugerat că o astfel de restructurare ar fi fost mai benefică.
4. Pierderea controlului strategic
Prin vânzarea a 51% din acțiuni, statul a cedat controlul asupra unui activ strategic vital pentru securitatea energetică și economia națională. Participația statului a scăzut ulterior de la 49% la 20%, prin transferul către Fondul Proprietatea, care a vândut apoi majoritatea acțiunilor pe bursă, reducând influența și dividendele statului.
5. Lipsa transparenței
Procesul de privatizare a fost criticat pentru lipsa de transparență. Contractul a rămas secret mult timp, iar unele clauze dezvăluite ulterior au fost percepute ca favorizând OMV. De asemenea, există speculații privind influența politică, inclusiv întâlniri între oficiali români și reprezentanți OMV, posibil legate de presiuni externe în contextul aderării la UE.
Impactul pe termen lung
Beneficii economice
Privatizarea a transformat Petrom într-o companie profitabilă și eficientă, contribuind semnificativ la bugetul statului și susținând investiții în explorare. Reducerea numărului de angajați de la peste 50.000 la 8.000 reflectă o eficientizare operațională, deși a avut costuri sociale.
Costuri și compromisuri
Statul a suportat costuri financiare și strategice considerabile. Pierderea controlului asupra Petrom a limitat influența României asupra politicilor energetice, iar clauzele contractuale au generat cheltuieli suplimentare. De asemenea, consumatorii au resimțit creșteri ale prețurilor la carburanți, beneficiile financiare fiind percepute ca disproporționate în favoarea OMV.
Alternativa listării la bursă
Criticii susțin că statul ar fi putut opta pentru listarea Petrom la bursă, atrăgând investiții fără a ceda controlul majoritar. Această abordare ar fi permis păstrarea unui rol strategic și obținerea de capital pentru modernizare.
Concluzie: A fost privatizarea în interesul statului român?
Privatizarea Petrom ridică o dilemă complexă. Pe de o parte, a adus investiții străine esențiale, a modernizat compania și a contribuit la bugetul statului, facilitând aderarea la UE – un obiectiv strategic major. Pe de altă parte, prețul scăzut, clauzele defavorabile, pierderea controlului asupra unui activ strategic și costurile sociale sugerează că statul ar fi putut negocia un acord mai avantajos.
Analiza critică a narațiunii oficiale – care subliniază beneficiile economice și necesitatea privatizării – relevă și perspective alternative: o posibilă subevaluare a companiei, termeni inechitabili și compromisuri strategice pe termen lung. Astfel, deși privatizarea a fost probabil inevitabilă în contextul economic și politic al anului 2004, ea reflectă și provocările tranziției României către o economie de piață, marcând un echilibru fragil între câștiguri imediate și pierderi pe termen lung. În final, dacă a fost sau nu în interesul statului român depinde de cum sunt evaluate aceste compromisuri: modernizarea economică versus suveranitatea asupra resurselor naționale.
Discover more from Asociația LUX INVICTA
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
